Conferința europeană a salvatorilor pe pârtiile de schi, cel mai mare eveniment organizat până acum în România și cel mai mare care se organizează în acest an, în Europa, în domeniul salvării montane, se desfășoară în aceste zile, la Sinaia.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Acțiunile ample, ce presupun schimburi internaționale de experiență, sunt mai mult decât necesare și utile întrucât facilitează deprinderea unor noi cunoștințe și practici de salvare, în beneficiul turiștilor și iubitorilor de natură”.
Acțiunea este organizată de către Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România împreună cu F.I.P.S. – Federația Internaționala a Salvatorilor pe pârtiile de schi – organismul ce reglementează pe plan internațional acest domeniu.

Evenimentul se bucură de o participare de excepție, atât ca număr de țări cât și de participanți, fiind înscriși aproape 180 de delegați din Anglia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Elveția, Franța, Germania, Italia, Macedonia, Scoția, Serbia, Slovacia, Suedia, România. Chiar dacă este o conferință europeană, șapte delegați din SUA au solicitat să fie înscriși la acest eveniment.
Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, este reprezentat la acest eveniment de șapte salvatori montani, care participă la sesiunile teoretice și practice ale Conferinței.
De asemenea, la cele două zile practice din teren participă și cei 53 de viitori salvatori montani care, în această perioadă, urmează cursurile de formare profesională ale Școlii Naționale Salvamont. Trei aspiranți ai Serviciului Public Județean Salvamont-Salavspeo Cluj și unul al Formației Salvamont Vlădeasa participă la cursurile Școlii Naționale Salvamont, ultima etapă înaintea obținerii atestatului de salvator montan.
Lucrările Conferinței se desfășoară atât în sală cât și în teren, și sunt susținute de specialiști de renume pe plan european. Ele abordează teme de interes, noi cercetări în domeniu și prezentare de echipamente de ultimă generație specifice acordării primului ajutor medical, salvării și transportului atât în zonele amenajate pentru practicarea sporturilor de iarnă, cât și în restul zonei montane, constituindu-se într-un bun prilej pentru salvatorii români și străini de a realiza un schimb de experiență la cel mai înalt nivel profesional.
Sunt organizate ateliere practice de acordare a primului ajutor medical și transport al accidentaților pe pârtiile de schi și off piste, organizare a salvării din avalanșe, căutare în avalanșe cu RECCO, DVA și câini de salvare, folosirea dronelor în activitatea de căutare – salvare, transport echipamente și generare semnal, salvare din instalațiile de transport pe cablu.
Miercuri, în ultima zi de lucru pe teren, vor fi prezentate și se vor face demonstrații de salvare cu elicopterele de intervenție în teren montan, EC135 și BlackHawk, ce sunt puse la dispoziția salvamontiștilor de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație.