Se asfaltează drumul județean din localitatea Sucutard

by admin

Consiliul Județean Cluj a anunțat începerea lucrărilor de asfaltare pe o secțiune a drumului județean DJ 161G, aflată pe raza localității Sucutard, comuna Geaca. Tronsonul vizat pornește de la intersecția cu DJ 109C și se continuă înspre Pălatca și Vaida-Cămăraș. 

„Am început așternerea covorului asfaltic pe un tronson al Drumului Bistriței aflat pe raza satului Sucutard, care nu a beneficiat în ultima perioadă de intervenții specifice. În paralel, lucrăm la modernizarea intersecției cu DJ 161K, dar și la îmbunătățirea accesului din drumul național DN16. Ne dorim ca, până la finalul săptămânii viitoare, să finalizăm întregul sector vizat”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean.

Sectorul de drum pe care Consiliul Județean Cluj derulează lucrări de reabilitare are o lungime de 7,8 km și este parte a proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței, DJ 109C (intersecție DJ 172A) Țaga – Sucutard (intersecție DJ 161G), de la km 17+600 la km 25+481.

Valoarea totală a lucrărilor este de 26.318.000 lei, suma fiind asigurată integral din bugetul Consiliului Județean Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza