Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat algoritmul de testare pentru COVID-19, astfel încât depistarea cazurilor de îmbolnăviri să poată fi făcută mult mai eficient. Noul document, elaborat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, respectă recomandările Comisiei Europene și pe cele ale Centrului European de Control al Bolilor.
„În acest moment Romania se află în stadiu pre-epidemic, înregistrându-se cazuri de import și cazuri de transmitere locală restrânsă (generatia 2, 3 si 4), neexistând încă dovezi de transmitere intracomunitară susținută. În aceste condiții strategia trebuie să fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitării transmiterii, şi pe obţinerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectată”, se explică în documentul publicat pe site-ul INSP.
Astfel, prioritizarea testării în ordinea descrescătoare a importanţei este:
- Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internaţională;
- Contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;
- Personal medico-sanitar simptomatic;
- Cazuri de pneumonie fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
- Cazuri de SARI fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
- Persoane instituţionalizate simptomatice;
- Pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare.
Testarea se va face doar la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât şi în cel privat.
Potrivit documentului, nu fac obiectul testării contacţi asimptomatici ai cazurilor confirmate, inclusiv personalul medico-sanitar, şi persoane asimptomatice cu istoric de călătorie internaţională. În aceste cazuri este prevăzută testare ulterioară la apariţia simptomatologiei în decurs de 14 zile de la ultimul contact, respectiv de la data intrării în România.