Primarul Emil Boc a anunțat câștigătorul lictației pentru metrou. Este vorba despre o asociere de firme din Turcia, care și-a adjudecat proiectul în valoare de peste 9 miliarde de lei. După expirarea perioadei de contestații și semnarea contractului, se va putea trece la proiectarea și execuția lucrărilor.
„Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A a fost desemnată câștigătoarea licitației deschise având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări de infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”.
Oferta depusă de către Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A are următoarele caracteristici:
- Oferta financiară: 9.059.483.352,07 lei fără TVA (față de valoarea estimată de 9.064.456.067 lei fără TVA)
- Punctaj obținut componenta financiară: 55 puncte (din 55)
- Punctaj obținut componenta tehnică: 36,25 puncte din 45 puncte
- Total punctaj obținut: 91,25 puncte din 100 puncte.
Valoarea estimată totală pentru realizarea acestui obiectiv este de 9.064.456.067 lei fără TVA, din care:
- valoarea estimată a lucrărilor de execuție: 8.666.341.418,31 lei fără TVA;
- valoarea estimată a serviciilor de proiectare (inclusiv alte servicii): monitorizare, studii de teren (inclusiv cercetare arheologică preventivă), expertizare tehnică, documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică: 398.114.648,69 lei fără TVA.
Durata totală a contractului este de 96 de luni”, a scris primarul Emil Boc pe rețelele de socializare.
Pentru proiectarea și execuția lucrărilor de la metroul din Cluj au fost depuse două oferte: Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A și Asocierea S.C. DOGUS INSAAT VE TICARET A.S. – S.C. TEKFEN INSAAT VE TESISAT A.S.
Printre proiectele realizate de către ofertantul câștigător se număra :
- Lucrarea de Construire a Sistemului Feroviar de Transport Public Istanbul Otogar-Bağcılar, Executarea Lucrărilor Electromecanice şi Livrarea Vehiculelor.
- Proiectarea şi Construirea Liniei de Metrou a II-a Varşovia de la stația „Rondo Daszynskiego” până la stația „Dworzec Wilenski”.
- Proiectare și construcție a liniei de metrou II din Varșovia – ETAPA 2 a TRONSONULUI DE VEST DE LA TUNELUL DIN SPATELE STAȚIEI C06 „KSICCIA JANUSZA” până la șinele de cale ferată din spatele stației C04.
Licitația deschisă s-a desfășurat în baza anunțului de participare cu nr. CN 1040395/16.03.2022 având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”. Activitățile principale descrise în documentația de atribuire care a stat la baza licitației deschise sunt proiectarea și execuția de lucrări de infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), automatizare trafic, racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție MAGISTRALA I DE METROU CLUJ, ceea ce va permite punerea în funcțiune după executarea tuturor lucrărilor și dotarea completă.
MAGISTRALA I DE METROU CLUJ este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și 1 un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens).
Traseul liniei de metrou ușor începe din zona nouă rezidențială din Florești. Primele trei stații deservesc zone de locuințe de densitate medie din Florești, iar apoi stațiile 4 și 5 deservesc zone multifuncționale într-o dinamică dezvoltare, desfășurate în jurul ancorelor viitorului spital regional de urgență și respectiv centrul comercial Vivo. Stațiile 6, 7 și 8 deservesc cartierul Mănăștur (cea mai densă zonă de locuințe din oraș), iar apoi linia urmează magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului, până la Piața Mărăști. De aici, o ramură a liniei continuă înspre zona industrială B-dul Muncii, asigurând și legătura cu calea ferată și viitorul serviciu de tren metropolitan, iar o altă ramură deservește cartierele Gheorgheni și Sopor, unde este amplasat și Depoul suprateran. Întreaga linie este în subteran, cu excepția racordului de tranziție de lângă depou.
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]