Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat semnarea unui memorandum de înțelegere cu compania japoneză ITOCHU pentru dezvoltarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești, în cadrul primei ediții a Forumului Energiei România-Japonia. Acest proiect, de importanță strategică pentru echilibrarea sistemului energetic național, este esențial în contextul creșterii ponderii energiei din surse regenerabile.
Forumului Energiei România-Japonia, organizat de Ministerul Energiei din România, Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia și Wise Finance Solutions, se desfășoară la București pe 4-5 noiembrie 2024, conform News.ro. Evenimentul a reunit companii și instituții de profil din ambele țări, fiind condus de Ministrul Energiei Sebastian-Ioan Burduja și Viceministrul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia, Shinji Takeuchi. Relațiile dintre România și Japonia au fost ridicate la nivel de parteneriat strategic în 2023, reflectând interesul comun pentru dezvoltarea proiectelor în domeniul energiei.
Forumul a impulsionat cooperarea româno-japoneză în proiecte energetice de interes comun, inclusiv energia nucleară de generație nouă, stocarea energiei regenerabile, producția de hidrogen verde și tehnologii de captare și stocare a carbonului.
”Forumul de astăzi nu este doar un schimb de idei, ci include asumarea unor angajamente concrete. Prin parteneriatele noastre, România îşi asumă rolul de lider regional în energia regenerabilă şi nucleară. Astăzi am făcut un pas concret în direcţia unei Românii mai sigure, mai competitive şi mai sustenabile din punct de vedere energetic. Sunt convins că prin această colaborare dintre experienţa administraţiei şi mediului privat din Japonia şi deschiderea României şi oportunităţile existenţe în ţara noastră, în viitorul cel mai apropiat vom avea rezultate remarcabile în relaţia bilaterală prin parteneriate care vizează: hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, stocarea în baterii, producţia de hidrogen şi amoniac albastru, producţia de uraniu, captarea dioxidului de carbon etc. Vorbim de investiţii de miliarde de euro care vor crea noi locuri de muncă şi vor asigura preţuri accesibile la energie şi securitate energetică pentru toţi românii”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
În cadrul forumului, Ministerul Energiei și Itochu Corporation au semnat un memorandum pentru dezvoltarea hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești, proiect vital pentru stabilitatea energetică a țării. Având în vedere provocările globale actuale, precum criza energetică, conflictul din Ucraina și cererea crescută de energie în sectoare cheie, cele două părți și-au reafirmat angajamentul de a colabora pentru soluții inovatoare în domeniul securității energetice. România a prezentat și alte proiecte de anvergură, cum ar fi unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și reactoarele modulare de mici dimensiuni de la Doicești, invitând Japonia să contribuie cu expertiză tehnologică.
Ambele părți și-au exprimat sprijinul pentru atragerea investițiilor japoneze în România și dezvoltarea programelor de finanțare comună, cu accent pe tehnologiile avansate în sectorul energetic.
sursa info: Prima News