Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a atras atenția astăzi că s-a înregistrat debutul sezonului gripal. Rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate fiind peste 25% pentru acelaşi subtip.
Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute s-a încadrat în intervalul aşteptat în săptămâna 6 – 12 ianuarie, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.
Clujul se află între județele în care activitatea gripală înregistrează răspândire locală, alături de București și de judeţele Argeş și Braşov. În alte județe, cazurile sunt sporadice.
“La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 73.257, cu 19,5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (90.963) şi de 1,8 ori mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (39.657) – situaţie cauzată în principal subraportărilor din săptămâna anterioară, ca urmare a zilelor nelucrătoare (sărbătorilor legale). Au fost raportate la nivel naţional 692 cazuri de gripă clinică, mai puţine comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent (1.155 cazuri)”, arată oficialii INSP.
Mai exact, au fost raportate 13 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu 6 mai multe faţă de săptămâna precedentă, şi cu 18 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.
De la începutul sezonului 2019 – 2020 au fost înregistrate două decese confirmate cu virus gripal, tip A, subtip (H1)pdm09. În sezonul precedent, în perioada similară, au fost 12 decese confirmate cu virus gripal, din care 7 tip A, subtip (H1)pdm09, 4 – tip A, subtip H3 şi 1 – A nesubtipat.
De la începutul sezonului au fost confirmate 165 cazuri de gripă: 19 – cu virus AH3, 19 – cu virus AH, 20 cazuri gripă A nesubtipat, 107 cazuri gripa cu virus B.
Până în 12 ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.427.519 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.