A vrut să vină cu trenul la Cluj, dar a ajuns să se certe cu controlorul. Vezi ce a pățit un tânăr nevăzător

by admin

Un tânăr nevăzător din București a vrut să călătorească cu trenul până la Cluj, dar câinele său ghid a atras furia controlorului de bilete. Acesta i-a interzis să intre cu animalul în cușetă, deși legea îi permite acest lucru, și a fost nevoie de intervenția poliției pentru ca tânărul să își poată continua călătoria. Silviu Roșu a povestit întreaga întâmplare pe rețelele de socializare.

„Dragi prieteni, vă povestesc o întâmplare care din nou scoate la iveală incompetența cu care mă confrunt de ani buni, de-a lungul călătoriilor mele lungi cu trenul. Luni, în data de 27 Ianuarie 2020, mă îndreptam liniștit spre gara, de unde urma sa călătoresc la Cluj. Menționez că eram împreună cu câinele ghid, dar când sa ajung lângă vagonul de cușetă, ce să vezi, domnul controlor s-a impus brusc prin forță fizică spunându-mi, într-un mod foarte agresiv că nu am voie cu câinele în vagonul de cușetă.

Am început, desigur, sa spun aceeași poveste a nu știu câta oară : că am circulat de mai multe ori și este posibil pentru că există o lege care permite accesul câinilor ghizi în orice mijloc de transport. Dumnealui a continuat, fără să coboare tonul, să-mi interzică urcarea mea în tren, în condițiile în care mai erau 3 minute până ce trenul pleca. El continua să-mi arate cu degetul unde e celălalt vagon, de clasa a doua, unde după el aș fi avut voie, de menționat că sunt nevăzător și, evident, nu vedeam unde îmi arăta cu degetul. În fine, am încercat să-l conving că există legea 448, articolul 64 care permite accesul liber al câinilor în orice loc, a continuat să fie agresiv, m-a ținut la capătul culoarului, a continuat să țipe agresiv la mine, nici măcar nu a încercat să găsească o variantă pentru a-mi ocupa și eu locul în cabina de cușetă”, a povestit tânărul.

În cele din urmă, Silviu Roșu a sunat la 112 și a cerut ajutorul poliției. „La stația Ploiești a venit o doamnă polițistă, m-a legitimat, i-am explicat toată situația, ca în final să-mi spună că am dreptate și trebuie să-mi ocup locul. „Domnul” controlor a înțeles în sfârșit, dar nu a ezitat să-mi spună, bătându-se cu pumnul în piept că tot el are dreptate, dar pentru a-mi arăta că e om bun mi-a găsit un loc. Vreau să subliniez faptul că majoritatea oamenilor din mai multe cabine de cușetă mă așteptau să vin la ei, să dorm, dar cea mai mare problemă o avea controlorul pentru că, în legea lor învechită din minte, nu apare că avem voie și noi să circulăm cu un câine ghid. O fază foarte amuzantă, în momentul când polițista a venit să vorbească cu mine. Bineînțeles că atât de incompetenți sunt încât a plecat trenul cu tot cu ea, până la următoarea stație, a început să se certe cu controlorul pe motiv că nu a ținut trenul în stația de la Ploiești”, își amintește tânărul.

Tânărul nevăzător dă vina pe mentalitatea învechită a angajaților CFR. „Uitați cum este făcută legea CFR Călători. Se pare că trebuie să cumpăr bilet pentru toate celelalte 5 locuri din cușetă. Dar de ce ar trebui să fac eu asta? Pentru că sunt nevăzător? Când, oare se vor gândi cei de la CFR călători și la această categorie de persoane? Mie nu-mi vine să cred că un controlor era să mă lase cu ochii în soare, în Gara de Nord din București.

Închei cu amărăciune această postare și spun, așa trebuie să se comporte un controlor de la CFR? Când ne vom schimba și noi puțin mentalitatea, ca să fim și noi mai îngăduitori cu cei din jurul nostru? De când îl am pe Basil care mă ajută atât de mult, cu multe replici și jigniri m-am confruntat, dar să nu fiu lăsat să urc în tren… Nu mi s-a mai întâmplat până acum”, a concluzionat Silviu Roșu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza