Abonamente de transport comun pentru studenți, mai ieftine de la 1 noiembrie

by Christian Suciu

Prețul abonamentelor de transport comun pentru studenții din Cluj-Napoca se va reduce începând de luna viitoare de la 95 de lei la 55 de lei. potrivit primarului Emil Boc. Acesta a anunțat că procedeul de obținere a gratuităților de către studenți va fi de asemenea simplificat.

” Începând cu data de 1 noiembrie, scade valoarea abonamentului pentru studenți de la 95 de lei, cât este astăzi, la 55 de lei. Această decizie pe care v-o propunem are menirea să ajute studenții, dar și universitățile, în egală măsură. Să sprijine studenții prin a face și mai accesibil abonamentul pentru mijloacele de transport în comun.”, a transmis edilul clujean în cadrul ședinței de Consiliu Local.

De asemenea, acesta a anunțat o simplificare a procedurii prin care studenții pot obține facilitățile privind transportul în comun și anume renunțarea la decontarea lunară a abonamentelor de la universitățile clujene.

”Astăzi, studentul trebuie să meargă să își cumpere abonamentul cu 95 de lei, să meargă la universitate să îi deconteze banii, universitatea cere 10% cât e contribuția noastră, a consiliului local și studentul trebuie să facă asta în fiecare lună. Stat la coadă, nervi, timp pierdut. De ce? Dacă se va încheia o convenție, pentru că noi am redus acest preț la o sumă care este extrem de accesibilă, studentul va trebui doar să își încarce cele 120 de călătorii pe card și nu mai trebuie să meargă nicăieri, pentru că totul se rezolvă între Compania de Transport Public, universitate și primărie. Ei sunt actorii care intervin și studentul nu mai trebuie să facă această corvoadă pe care o face astăzi.”, a mai adăugat Emil Boc în cadrul ședinței Consiliului Local.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza