Un tânăr de 16 ani a fost găsit cu mașina răsturnată pe calea ferată a localității Poieni susținând că se deplasa către Ciucea.
” Accidentul s-a produs pe DN1E60, în localitatea Poieni, unde un tânăr de 16 ani, care se deplasa în direcția localității Ciucea, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se pe șinele căii ferate. Testarea cu aparatul etilotest nu a indicat prezența alcoolului. În cadrul cercetărilor urmează a fi stabilite circumstanțele conducerii autoturismului de către tânărul de 16 ani, transportat la o unitate medicală pentru primirea îngrijirilor de specialitate.” a comunicat IPJ Cluj.”
„Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 18.30, iar la fața locului au găsit un autoturism răsturnat pe calea ferată și ocupantul ieșit din aceasta. Un tânăr a fost consultat la fața locului de la echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Acesta era în stare de conștiență și cooperant. Traficul feroviar a fost oprit pe linia respectivă” a transmis ISU Cluj.