Un accident rutier între trei autovehicule s-a produs în această dimineață pe strada Ioan Budai Deleanu din municipiul Cluj-Napoca. Din primele informații, o femeie și o minoră în vârstă de 12 ani au fost rănite în urma accidentului și au fost transportate la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
” La fața locului s-au deplasat o autospecială și un echipaj SAJ, unde au găsit trei autoturisme avariate fără ocupanți în acestea. Două persoane au fost consultate de către echipajul SAJ, respectiv o femeie și o minoră de 12 ani, care au fost transportate ulterior la spital”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.