Accident feroviar în Bologa. Două mașini au fost lovite de un tren

by admin

Un autoturism și un autocamion au fost lovite de un tren în apropierea localității Bologa între Ciucea și Huedin.

UPDATE: Se pare că accidentul rutier a avut loc între un autoturism și un autocamion, ultimul ieșind în afara părții carosabile în apropierea căii ferate, iar la scurt timp după aceasta a fost acroșat de o garnitură de tren: „Conducătorul unui ansamblu de vehicule se deplasa pe DN1E60 înspre Oradea, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sensul opus. În urma impactului ansamblul de vehicule a ajuns pe calea ferata.
După aproximativ 10 minute, conducătorul ansamblului de vehicule s-a urcat în cabina tirului, moment în care cabina a fost lovită de trenul inter regio ce se deplasa înspre Cluj-Napoca rezultând rănirea conducătorului tirului. Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a unui pasager din autoturism. Traficul se desfășoară alternativ”, au transmis cei de la IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza