Accident grav în localitatea Răscruci. Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate două TIR-uri și un autoturism. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de descarcerare și două echipaje SMURD.
În momentul sosirii la locul evenimentului, salvatorii au găsit șoferul unuia dintre autotrenuri încarcerat în cabină, pentru care s-au început imediat manevrele de descarcerare. Acesta este în stare de inconștiență.
„Conducătorul unui ansamblu de vehicule (tractor și semiremorcă) de 46 de ani, din municipiul Turda, care se deplasa pe DN1 C E576, din direcția Dej înspre Cluj-Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condițiile rutiere, pierzând controlul direcției de deplasare. A pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară. Un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din Sighetu-Marmației, care se deplasa în urma ansamblului de vehicule, pe același sens de mers, a intrat în coliziune cu acesta”, a transmis IPJ Cluj.