Pompierii turdeni au intervenit ieri seară la un grav accident petrecut între localitățile Moldovenești și Mihai Viteazu. Din păcate un tânăr de 19 a fost găsit fără viață la sosirea salvatorilor, iar alte trei persoane au ajuns la spital. Din cercetări a reieșit faptul că tânărul pătrunsese pe contrasens, acțiune care i-a adus sfârșitul din nefericire.
ISU Cluj: Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această seară la un grav accident rutier petrecut între localitățile Moldovenești și Mihai Viteazu.
La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și două echipaje SAJ, unde au găsit două autoturisme puternic avariate, cu un tânăr de 19 ani încarcerat într-unul dintre acestea. După asigurarea accesului către victimă, salvatorii au constatat că nu prezintă semnale vitale și au procedat la extragerea de urgență a acestuia. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare, însă fără a putea readuce semnalele vitale ale tânărului.
Totodată, salvatorii au acordat primul ajutor calificat unui tânăr, în vârstă de 15 ani care prezenta mai multe traumatisme și pierderi de cunoștință. De asemenea, o femeie în vârstă de 34 de ani și un copil în vârstă de 3 ani au primit primul ajutor calificat de la salvatori la locul accidentului. Ulterior, cele trei persoane au fost transportate la spital de către echipajele SMURD și SAJ pentru acordarea îngrijirilor medicale.
IPJ Cluj: Un conducător auto de 19 ani, din comuna Mihai Viteazu, care se deplasa înspre Moldovenești ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani. În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul conducătorului auto de 19 ani, iar alte două persoane care se aflau în celălalt autoturism, pasageri, au fost transportați la o unitate medicală, respectiv o femeie și un minor de aproximativ 2 ani. Conducătorul de 48 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.