Trei persoane au fost implicate noaptea trecută într-un accident rutier produs în localitatea Moriști din comuna Cojocna. Autoturismul în care se aflau a fost avariat, dar cei trei au scăpat ca prin minune fără răni grave.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 au intervenit în această noapte la un accident rutier petrecut în localitatea Moriști, comuna Cojocna. Apelul de urgență a fost dat în jurul orei 1:58, iar pompierii au găsit la fața locului un autoturism avariat și trei persoane care au ieșit singure afară. Toate erau conștiente, cooperante și nu au fost consultate de către paramedici. Pompierii au participat la această intervenție cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Preventiv, a fost trimis în sprijin și un echipaj SAJ”, a transmis ISU Cluj.