Un accident de circulație a avut loc luni seara pe strada Aurel Vlaicu din Câmpia Turzii. Potrivit polițiștilor, un șofer în vârstă de 74 de ani a intrat cu mașina pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism, condus de un bărbat de 48 de ani.
În urma impactului, bărbatul de 74 de ani a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest la fața locului.
Bărbatul de 48 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.