Accident pe Bulevardul Muncii. Un tânăr a rămas încarcerat

by admin

Un accident grav de circulație a avut loc marți dimineața pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca. Din primele cercetări, se pare că șoferul unui autoturism nu a păstrat distanța față de un camion care circula în fața sa și a intrat în acesta. 

„Din primele date, un conducător al unui autoturism, în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe strada Bulevardul Muncii, spre strada Apahida, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de un ansamblu de vehicule care îl preceda,  condus de un bărbat de 37 de ani, intrând în coliziune cu acesta”, a transmis IPJ Cluj. 

În urma impactului, un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism, a rămas încarcerat și a avut nevoie de intervenția echipajelor ISU.

„O autospecială, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui accident rutier produs pe Bulevardul Muncii din municipiul Cluj-Napoca.

Solicitarea prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a fost primită în jurul orei 9.20, iar în momentul sosirii pompierilor la locul accidentului, au găsit un autocamion și o autoutilitară avariate și o persoană încarcerată în cabina autoutilitarei.

Pompieri au acționat pentru a descarcera și a scoate cu echipamentele speciale bărbatul, de circa 20 de ani, din cabina contorsionată și l-au predat echipajelor medicale pentru a fi transportat la spital”, au comunicat cei de la ISU Cluj

Tânărul rănit a suferit mai multe traumatisme, dar era în stare de conștiență și cooperant.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza