În această seară polițiștii au intervenit la un accident petrecut între o mașină și un scuter, pe strada Republicii. În urma impactului, tânărul care conducea scuterul, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 19.35, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au fost sesizați despre un accident de circulație produs între un autoturism și un moped.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că, un bărbat, de 57 de ani, care conducea autoturismul dinspre strada Republicii, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe strada Ion Creangă, intrând în coliziune cu un moped.
Conducătorul mopedului, respectiv un tânăr, de 25 de ani, a fost transportat la spital pentru mai multe investigații.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative, a declarat IPJ Cluj.