Un accident rutier între două mașini s-a produs în cursul acestei zile în localitatea clujeană Răscruci. În urma impactului, o femeie aflată în interiorul unuia din autoturisme a fost rănită iar echipajul SMURD ajuns la fața locului a preluat-o pentru a o transporta la spital.
”Victima nu era încarcerată, dar acuza diverse dureri. Astfel, pentru a nu agrava posibilele leziuni, pompierii au extras-o în siguranță și au predat-o echipajului SMURD. În momentele următoare, femeia va fi transportată la spital.”, au informat reprezentanții ISU Cluj.