Statele Uniunii Europene a decis, vineri, să își coordoneze acțiunile atunci când se impun restricții ce afectează libera circulație între ele, relatează AFP. Decizia vine în condițiile în care Europa a devenit principalul focar de COVID-19 al planetei, cu un număr de cazuri care crește de la o zi la alta.
Pentru evaluarea situaţiei dintr-o anumită zonă ar urma să se țină cont de trei indicatori: numărul noilor cazuri de infectare la 100.000 de locuitori înregistrate în ultimele 14 zile la nivel regional, procentul testelor de COVID-19 pozitive din totalul testelor efectuate în ultima săptămână şi numărul testelor la 100.000 de locuitori efectuate în ultima săptămână.
Pe baza acestor date, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) va publica săptămânal o hartă a situaţiei epidemiologice a ansamblului ţărilor UE, pe regiuni. Fiecare culoare va ilustra nivelul de risc pe patru nivele: verde, portocaliu, roşu şi gri.
Recomandarea prevede ca statele membre ale UE să nu refuze intrarea pe teritoriul lor a călătorilor veniţi dintr-un alt stat membru. Dar celor veniţi dintr-o zonă portocalie, roşie sau gri li se vor putea impune carantina sau un test obligatoriu.
De asemenea, rezultatele testelor vor trebui recunoscute reciproc între statele membre.
Conform acordului UE, o ţară care va dori să instituie măsuri restrictive faţă de călătorii veniţi dinspre sau care se deplasează către o zonă considerată de risc va trebui să informeze statul respectiv, în măsura posibilului cu 48 de ore înaintea intrării în vigoare a acestei măsuri. Populaţia va trebui de asemenea să fie informată, cu 24 de ore înaintea instituirii restricţiei.
Ar putea, totuşi, să fie exceptate de la măsura carantinei persoanele care exercită anumite profesii considerate esenţiale.
Acordul are în vedere şi instituirea unui formular unic european care să fie completat de persoanele care călătoresc.