Firma greacă Aktor, cea care construiește locul 2 al Autostrăzii Sebeș- Turda, promite că va finaliza lucrările până la vară. Reprezentanții companiei au discutat luni, în cadrul unei videoconferințe, cu ministrul Transporturilor și au prezentat stadiul proiectelor pe care le realizează în România.
„Videoconferinţa le-a oferit prilejul reprezentanţilor companiei internaţionale de infrastructură şi celor ai Guvernului României de a confirma parteneriatul strategic şi importanţa tuturor principalelor proiecte în derulare în ţară, respectiv de a sublinia că toate termenele de execuţie vor fi respectate.
AKTOR şi-a luat angajamentul că tronsonul din autostrada Sebeş- Turda va fi livrat până la vară, în timp ce construcţia Lotului 3 din Centura Bucureştiului ar trebui să înceapă până la sfârşitul lunii mai 2021”, au transmis reprezentanții Aktor, prin intermediul unui comunicat de presă.
Pentru a preveni orice întârziere, președintele companiei Aktor a promis că va supraveghea personal stadiul proiectelor din România. „Dl. Panagiotopoulos (preşedintele executiv al Aktor- n.r.) a subliniat în discuţia cu dl. ministru Drulă importanţa pe care o are România pentru Aktor şi l-a reasigurat pe acesta că va superviza personal progresul proiectelor. La final, s-a convenit ca cele două părţi să continue să comunice în mod regulat, astfel încât să se asigure reluarea fără obstacole a proiectelor de construcții semnificative care se desfășoară în întreaga țară”, se mai arată în comunicatul de presă.
Contractul pentru lotul 2 al Autostrăzii Sebeș- Turda a fost semnat în 2014 cu asocierea Aktor- Euro Construct, iar lucrările aveau ca termen de finalizare anul 2016. Termenul a fost prelungit de mai multe ori, în prezent stadiul fizic al lucrărilor fiind de aproximativ 80%.
Săptămâna trecută cei de la Pro Infrastructură au vizitat șantierul și au tras un nou semnal de alarmă cu privire la stadiul lucrărilor. „Conform detaliilor aflate de echipa API din teren, problemele financiare ale companiei Aktor (cauzate de conflictele interne dintre acționarii principali ai companiei- mamă ELLAKTOR din Grecia) s-au reflectat direct și rapid asupra șantierului din România. De exemplu, cantitatea de motorină disponibilă pentru ziua de ieri pe șantier pentru utilaje și echipamente a fost de numai 4.000 litri. Adică suficientă pentru cel mult 20 de autobasculante și câteva excavatoare/buldozere, raportat la un lot cu lungimea de 24,25 de km.
În condițiile actuale, perspectiva ca pe acest lot să se poată circula până la sfârșitul anului 2021 este tot mai puțin probabilă, ținând seama de volumul și complexitatea lucrărilor care au mai rămas de executat”, au arătat cei de la Asociația Pro Infrastructură.