Adoptă o mamă! 8 martie 2021, ziua în care toate mamele din România zâmbesc

by Oana Spiru

Adoptă o mamă!, este campania prin care Mirela Retegan și-a propus să fie alături de mamele și femeile aflate în situații grele.

Campania își propune să adune cât mai multe pachete pentru a face cât mai multe cadouri de 8 Martie mamelor aflate în situații speciale. Proiectul se derulează în 16 orașe din România și în Chișinău, prin partenerii și colaboratorii locali.

„Cred că în Pandemie cel mai greu a fost, și încă mai este, pentru mame. Ele au dus pe umerii lor grijile casei, nevoile copiilor și nu numai. Văd în jurul meu multe mame obosite. Mame care n-au avut niciun sprijin în această perioadă și care așteaptă primăvara, din toate punctele de vedere”, a declarat Mirela Retegan inițiatoarea proiectului.

Când o mamă zâmbește, un copil râde!, spune Mirela, iar în luna Martie – luna Femeii, românii sunt invitați să facă un gest de apreciere și de suținere față de femeile care au trecut prin experiențe greu de imaginat.

Un pachet poate să conțină orice lucru nou util unei femei (un parfum, o bluză, o pereche de pantaloni, o cremă de față, un card de cumpărături cadou, o zi la un centru SPA, o trusă de farduri, o eșarfă ) și care ar face-o să se simtă iubită și apreciată.

Pachetele pot fi aduse personal în centrele de colectare din țară sau pot fi trimise, prin curier, la adresele menționate mai jos.

Vine luna Martie, luna Femeii, și îmi doresc să le văd zâmbind pe toate mamele din lume. Sigur că multe mămici o să primească daruri și surprize de la copii, soți, iubiți, tați, colegi, familie. Dar există și mame care nu vor avea parte de atenția celor din jur. Din tot felul de motive. Unele dintre ele au atâta tristețe în viața lor, încât au nevoie de noi să le aducem soarele pe stradă, măcar pentru o zi. Asta îmi propun cu această campanie. An de an. Am ajuns la ediția cu numărul 6., completează Mirela Retegan.

Fondatoarea Zurli îi invită pe români să intre în cea mai frumoasă campanie dedicată mamelor din România – Adoptă o mamă!, campanie ajunsă la cea de-a 6-a ediție.

În România sunt mii de femei aflate în situații speciale, mame agresate și care s-au refugiat în centre speciale, tinere care nu sunt susținute de familie, în aducerea pe lume a copiilor lor, mame care și-au oprit orice altă activitate pentru a sta în secțiile de oncopediatrie cu copiii lor ori mame care locuiesc în medii defavorizate, în condiții de sărăcie crunte. Mirela Retegan, alături de partenerii locali ai campaniei, și-a propus să le facă o bucurie acestor mame disperate. De-a lungul timpului, zeci de mii de femei s-au bucurat de cadourile strânse în campania Adoptă o mamă! Numai anul trecut s-au strans aproape 5.000 de pachete în toată țara.
VEZI AICI LISTA ORAȘELOR PARTICIPANTE.

Cei care doresc să susțină campania financiar o pot face folosind datele de mai jos:

Benficiar: Fundația Noua Generație

Cont LEI RO70INGB0000999906701090

Banca: ING Bank. Detalii tranzacție: campanie “Adoptă o mamă, 2021

Te-ar putea interesa si

Comenteaza