Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor și drept Sfânta Maria Mare, este una dintre cele mai mari sărbători de peste an. Marcată în fiecare an la 15 august, de această sărbătoare se leagă și numeroase tradiții și superstiții.
Despre Adormirea Maicii Domnului, adica moartea si inaltarea ei cu trupul la cer, nu sunt date in Sfintele Evanghelii, ci numai in traditia Bisericii. Aceasta este tratata in scrierile a patru parinti orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului si Sfantul Ioan Damaschin, potrivit crestinortodox.ro.
Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.
Fecioara Maria apare sub diferite nume în panteonul românesc, cele mai cunoscute fiind Sântămăria Mare și Sântămăria Mică, dar și Precista. Este, se poate spune, cea mai îndrăgită divinitate feminină la români și era invocată de fete pentru grăbirea căsătoriei și pentru ușurarea nașterii și de păgubiți, pentru prinderea hoților. Este prezentă și în basme, unde ajută eroinele să iasă din impas, însă le pedepsește cu asprime când îi încalcă ordinele.
TRADIȚII DE SFÂNTA MARIA MARE
Sărbătoarea din 15 august era un moment important în calendarul popular fiindcă oile sunt coborâte de la munte, bărbații își schimbau pălăria cu căciula, se interzicea scăldatul în apa râurilor ”spurcată” de cerb, se angajau paznicii la vii, era interzis să dormi pe prispă, dar și să mături prin casă. Maica Domnului are în calendarul ortodox 9 zile de pomenire, începând cu Buna Vestire din martie și terminând cu ”Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana”, la final de decembrie.
În zeci de țări oamenii merg în pelerinaj de Sf Maria. În aceste zile ortodocșii merg la Nicula, iar romano-catolicii, la Cacica.
Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica și dintre aceștia, 1,4 milioane poartă numele Maria, 310.000 se numesc Marian și peste 250.000 Mariana.