Adrian Mititelu acuză FRF și CCA pentru înfrângerea suferită împotriva CFR-ului

by Christian Suciu

Patronul lui FCU Craiova 1948 a ținut un discurs plin de acuzații la adresa conducerii fotbalului românesc în urma înfrângerii suferite de echipa în meciul de ”baraj” disputat pe terenul celor de la CFR Cluj, în cadrul unei intervenții pentru emisiunea ”Fotbal Show” . Acesta a transmis că victoria clujenilor a fost ”comandată” de membri din conducerea Federației Române de Fotbal și a Comisiei Centrale de Arbitraj.

”Ce să zic? Nu ştiu de ce s-a inventat acest regulament, CFR trebuia să meargă direct acolo. Ne mai chinuim să mai venim, să se facă şi ei de râs?! Domne, nu au ce căuta echipele din play-out în cupele europene şi asta e! Să se facă un baraj formal… eu înţeleg că CFR trebuia să se califice, dar nici chiar aşa.

A fost o organizare generală şi la FRF să treacă CFR. Dacă era nevoie, ne dădeau şi al treilea jucător afară. Cel mai faultat jucător de pe teren, Bauza, a fost vânat, a fost eliminat. La meciul cu CSU, Kovacs a dat două penalty-uri… cum a reacţionat acum la o fază la care trebuia să primim penalty?! Toată maniera s-a văzut, de la delegare s-a încercat ca echipa gazdă să treacă peste acest meci.

E o victorie nemeritată pentru CFR, noi meritam să mergem în Europa. Nu avem încă permis să mergem acolo. Văd că regulamentul e în funcţie de climă, de unghiul de filmare. Kovacs e cel mai bun pentru anumite echipe. Kovacs stă în Cluj, e greu să demonstrez anumite lucruri, dar ele se ştiu.

Lucrurile ţin să o ia urât, sunt foarte supărat! Am fost batjocoriţi pentru a nu ştiu câta oară în acest campionat. Dacă rămâneam în 11, nu cred că ne bătea CFR Cluj. Maniera de arbitraj a fost pro CFR de la bun început. Eu zic că 90 la sută din oamenii care s-au uitat la meci au văzut asta.” a declarat patronul alb-albaștrilor după cele 90 de minute din Gruia.

Patronul oltenilor a mai declarat că DNA ar trebui implicată pentru a investiga anumite persoane de la nivelul Federației Române de Fotbal.

”Eu spun adevărul, sunt la cald, dar ce pot să îmi facă? Am fost la închisoare, am fost dezafiliat. Aş începe acţiune la DNA, dar nu am probe suficiente. Dacă merg la DNA cu acest Bodescu, poate fuge de la flagrant. Am mai avut dovezi, dar când am mers, a fugit procurorul. Poate mă trezesc eu dat în judecată” a mai adăugat patronul lui FC U Craiova.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza