La sărbători, precum: Anul Nou, Boboteaza sau Sfântul Andrei, fetele de măritat obişnuiau să practice diverse obiceiuri, pentru a-şi afla norocul în dragoste sau orânda, adică „ficioru’ cu care s-or mărita”.
În noaptea de Sfântul Andrei (29 spre 30 noiembrie), în unele sate, fetele „năposteau morile pe loc”, adică porneau roata morii fără apă, ca astfel să se pornească pețitorii. Totodată, pe furiș, luau făină din „veșca” morii (cercul din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor) și făceau o turtă cu apă și cu sare, numită în unele părți „turta de Indrei”.
Această turtă o coceau la focul aprins cu resteiele de la jug. Apoi, după asfințitul soarelui sau chiar la miezul nopții, se duceau la tăietorul de lemne și, șezând pe el, mâncau jumătate din turta pregătită. Cealaltă jumătate o puneau sub pernă, ca să-și viseze ursitul. În timp ce mâncau turta și ședeau la tăietor, erau atente la cum lătrau câinii. Dacă lătratul era gros, se credea că ursitul va fi bătrân, iar dacă era subțire, mirele urma să fie tânăr.
Mai era credința că, dacă o fată visa noaptea că primește apă de la un fecior (sau dă, în unele zone), ursitul va fi „bun la găzdăluit”, adică harnic și agonisitor, aflăm din volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, autor Maria Bocșe, editat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Sursa: Tradiții Clujene
este parte a
