Membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) au stabilit, luni seară, că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, explicând măsura prin faptul că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.
Totodată, acolo unde se înregistrează un indice de incidență de peste 3 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile se va trece la carantinarea localităților, dacă există focare active, iar unde indicele de incidență este între 1,5 și 3 autoritățile locale trebuie să interzică nunțile sau botezurile, să închidă activitatea restaurantelor în interior și să se revină din nou la telemuncă.
“În zonele cu incidență 1,5 la mia de locuitori, recomandarea este ca toți agenții economici, publici și privați, să ia în considerare munca de la domiciliu și unde nu se poate decalarea programului. Acest lucru trebuie să devină o obligație în toate zonele cu incidență mai mare de 1,5 la mia de locuitori”, a spus secretarul de stat Raed Arafat.
În plus, autoritățile analizează introducerea unei măsuri de suspendare a activității agenților economici “cel puțin 30 de zile” dacă nu sunt respectate recomandările autorităților.
Autoritățile au impus și o serie de reguli pentru persoanele care vin în România dintr-o țară cu un indice de incidență mai mare decât în țara noastră.
Astfel, “cei care vin pentru trei zile, pot veni cu un test negativ în ultimele 24 de ore”, a explicat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
“Cei care vin pentru o perioadă mai lungă intră în carantină 14 zile, cu posibilitatea ca a opta zi să poată efectua un test la cerere. Dacă e negativ și asimptomatic, la zece zile pot ieși în carantină”, dacă nu vor respecta carantina de 14 zile, a adăugat el.