Nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate să se oprească. Și, la fel ca multe alte domenii din economie, ar cam avea nevoie de o mână întinsă din partea statului. Stat care, din grabă, neștiință sau lipsă de bani, o cam trece cu vederea, ba chiar, din grabă, uneori o și încurcă.
Acum am aflat că este prelungită starea de urgență cu încă o lună, cu interdicțiile în vigoare. Adevărat că există câteva excepții pentru țărani și fermieri, dar tot nu văd nici un fel de ajutor financiar concret și substanțial pentru agricultură.
Aștept, și nu doar eu, declarații serioase în acest domeniu. Sigur vă amintiți că, acum puțin timp, Comisia Europeană transmitea că nu se opune de nici un fel ca fermele românști să primească sprijin direct de până la 100.000 de euro fiecare, sau chiar și mai mult în anumite domenii. Care dintre noi a auzit că Guvernul măcar se gândește la asta? O informație ”îngropată” și evitată apoi devine irelevantă, de parcă nici nu ar fi fost.
Cred că problema este că sumele respective ar fi urmat să fie date din bugetul național, care, nu-i așa, e extrem de strâmtorat și numai la agricultură nu se gândește acum. Întrebați oficialii din domeniu care este stadiul acestei idei, dacă măcar iau în calcul această posibilitate, dar acum, nu peste zece ani. Aflu, în schimb, aproape triumfalist, că și anul acesta continuă câteva programe de sprijin în agricultură, de exemplu cel pentru tomate, cel pentru usturoi sau cel pentru câteva rase autohtone de porci. Și ce mare realizare e asta, când știam lucrul ăsta de ceva vreme, chiar din vremea când se făcea bugetul pe 2020? Care sunt reacțiile rapide pe care ar trebui să le aibă autoritățile? Și nu numai pentru micul producător, pentru care ordonăm păstrarea piețelor deschise, cu toate riscurile sanitare care vin la pachet? Unde e viziunea de ansamblu, dincolo de promisiuni?
Evident că ținem la micul producător, îl respectăm și îi cumpărăm produsele, dacă ieșim din casă sau dacă există vreo inițiativă de distribuție direct la ușă. Dar cel mare ce să facă atunci când vede că vechea lui ”prietenă”, seceta, nu se dă bătută nici anul acesta și se vede obligat să iasă public și să strige că acele comisii care să-i constate paguba nu există nici măcar pe hârtie? Acum vin valuri de asigurări dinspre minister că o să li se plătească despăgubiri. Când, că bugetul a mai strâns câteva găuri la curea și nici nu dă semne că se va ”îngrășa” peste noapte?
Ba mai vii și cu tot felul de decizii care dau peste cap activitățile pur comerciale ale unora. Rămân la ideea că nu ne paște nici un fel de criză alimentară, că decizia de interzicere a unor exporturi agricole a fost pripită și neavenită. După ce m-ai făcut să cred că în România vor lipsi biscuiții și pufuleții, acum se încearcă a fi dres busuiocul. Dar contractele în derulare, brusc suspendate de o recentă ordonanță militară? Cine plătește despăgubiri celor ce au avut de pierdut, și nu puțin? Mi se spune că deciziile au fost luate pe baza unor date transmise (posibil eronat) de cei în măsură să o facă, iat decizia cu interdicții a venit în consecință, iar acum este reanalizată. Repet, cine plătește totuși pierderile, că uite, Rusia atât a așteptat și exportă grâu la greu?
Și, după ce ai noștri reușeau, de bine, de rău, să trimită produse de panificație în Spania, Italia, Marea Britanie sau chiar Australia și Noua Zeelandă, acum vii tu, oficial, și anunți că interzicerea a fost o greșeală și că o să o repari? Sunt cazuri în care o săptămână de întârziere face diferența între a continua afacerea și a da faliment. Sunt oameni și firme care s-au chinuit ani de zile să intre pe o piață externă sau alta, cu mari cheltuieli, că, sincer, nu mureau australienii după pufuleții românești. Ba poate nici nu știau că există. Cred că, dacă apare o problemă, o să exporte ministerul pufuleți și eugenii. Din producția proprie.
Cătălin Lența
este parte a
