Jucătorul Universității Cluj, Alexandru Chipciu a oferit o nouă prestație solidă în victoria obținută de clujeni cu 2-0 pe terenul celor de la Petrolul Ploiești la finalul săptămânii trecute. Deși într-o lună mijlocașul va împlini 34 de ani acesta atrage interesul echipelor mari din Superligă printre care se numără și fosta sa echipă FCSB. Chipciu a mărturisit că a reluat discuțiile cu Mihai Stoica însă nu se gândește la o nouă în București.
” Aoleu, ce tâmpit am fost că am spus asta! Dar nu s-a pus problema de treaba asta. E adevărat că am început să vorbesc iar cu MM după o mare perioadă în care n-am vorbit, pentru că înainte vorbeam zilnic. Am reluat legătura cu el, dar atât şi nimic mai mult.
Nu mi-a spus niciodată să mă întorc la Steaua (n.r. FCSB), să las eu loc să-mi fac imagine, că mă duc la Steaua (n.r. FCSB), să apară prin ziare. Nu profit deloc.
Au fost nişte performanţe bune acolo, m-am simţit bine acolo. Mă gândesc doar la ce e acum. Mă duc acasă şi vedem ce va fi peste câteva zile.” a declarat Alex Chipciu după victoria obținută duminică.
Forma bună a jucătorului Universității îi impresionează și pe cei din conducerea clubului iar antrenorl Ioan Ovidiu Sabău consideră că ar merita convocat și la echipa națională dacă își menține randamentul și atitudinea din prezent.
” Înaintea partidei cu Petrolul am avut o discuție cu Chipciu și i-am spus că am nevoie de acel Chipciu, care aleargă către poarta adversă cu doi-trei adversari în spate și face lucruri speciale pentru echipă. Astăzi, Chipciu ne-a arătat cea mai bună versiune a sa. Cred că un jucător ca și Chipciu de astăzi poate fi de folos echipei naționale, chiar și la aproape 34 de ani.” a transmis antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău despre jucătorul său.
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]