Noul președinte al PSD Cluj a precizat în ce stadiu se află selecția candidaților pentru Primăria municipiului reședință de județ și pentru șefia Consiliului Județean. Alexandru Cordoș a declarat pentru ServusCluj.ro cum arată lucrurile în acest moment în organizația județeană a social-democraților.
“Astăzi încă ne organizăm puțin, vom avea și un CEX după amiază. Trebuie să organizăm întreaga organizație județeană. Avem câteva măsurători pentru Primăria Cluj-Napoca și pentru Consiliul Județean. Le vom dezbate și le vom finaliza săptămâna viitoare. Și le vom comunica. Nu sunt între cei măsurați pentru primărie în acest moment, am fost măsurat în general în alte sondaje. Nu am fost prins în ultimul sondaj care s-a făcut de ceva vreme dar am dat drumul altor sondaje noi”
a declarat fostul senator PSD pentru ServusCluj.ro. Totodată, Cordoș speră să întoarcă din drum o parte din primarii aflați pe picior de plecare din partid.
“Eu sper ca primarii sa rămână să candideze la PSD. E si rolul organizațiilor locale. Deriva din ultimii ani a organizației județene a creat această situație. Eu sper ca noua conducere, alături de domnul Șimon care rămâne coordonator pentru Cluj și alături de domnul Dâncu, președintele Consiliului Național, să schimbe percepția și decizia multor dintre primarii PSD care ar vrea să părăsească partidul”
a spus noul președinte al PSD Cluj. Fostul senator e sigur că și parlamentarii pe care îi mai are astăzi organizația vor face echipă cu noua conducere.
“Relația cu parlamentarii e una foarte bună, fac parte din structurile de conducere, sunt persoane alese, sunt oameni de partid, și sunt convins că vom continua împreună reconstrucția organizației”
e de părere Alexandru Cordoș. De cealaltă parte, fostul președinte PSD Cluj, deputatul Horia Nasra se distanțează de noua conducere județeană și îi propune fostului vicepremier Vasile Dâncu să îl contracandideze pe Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca.
Ieri, PSD Cluj a mai pierdut o luptă cu centrul, statutul dar și cu generația UTC Cluj care a căpușat organizația douăzeci de ani, exceptând perioada iulie 2016 – septembrie 2019.
“Ieri, PSD Cluj s-a întors în urmă cu zece ani și asta explică și de ce mulți primari au plecat din partid. Atunci când muncești, câștigi și ai voturi, te aștepți să conduci, nu să te conducă din spate umbre politice care fug de bătălii electorale.
S-a pierdut o luptă dar nu și războiul 🙂
Din toată această întoarcere în urmă, sper să răsară și o speranță pentru organizație, candidatura dlui. Vasile Dâncu la primăria Cluj-Napoca. Sunt convins că toată organizația ar susține această candidatură, mai ales acum când a fost încărcat politic și simbolic cu responsabilitatea Consiliului Național al PSD. A sosit vremea unei lupte sănătoase cu Emil Boc și cu PNL Cluj, în locul confortului unei politici locale partajate”
a scris Horia Nasra pe o rețea de socializare.
1 comentariu
“Astăzi încă ne organizăm puțin”.
La ora asta ar fi trebuit sa fie depasita etapa organizarii. Ar fi trebuit sa fie in derulare etapa actionarii propriu zise.
In 2017 cand Clujul ardea de proteste impotriva legilor amnititiei fata de infractori ati dat toti, PSDistii din Cluj, bir cu fugitii, de teama sa nu fiti linsati in propriile case.
De atunci nu ati mai dat nici un semn de viata, singura opozitie pentru Boc a venit de la USR-PLUS si foarte putin de la PMP.
Pentru ce sa mai trimiteti candidat la primarie ?! Vreti sa scoateti 3-4 procente ca UDMR ?!