Vechii membrii țărăniști, au lansat un nou partid, Alianța Național Țărănistă, în urma dezacordului cu actuala conducere. Președintele partidului este fostul deputat Radu Ghidău, care, în perioada 1996-2000, a fost cel mai tânăr parlamentar. A reprezentat alături de Ion Rațiu, ambii deputați în acea perioadă, PNȚCD Arad. Radu Ghidău este, în prezent, avocat. Prim-vicepreședintele este Florin Alecu Diaconu, economist și Navigator principal instructor supervizor Romatsa, iar președintele filialei clujene a Alianței Național Țărăniste este economistul, Călin Oancea, fost președinte al PNȚCD Cluj și candidat la Primăria Cluj-Napoca.
Radu Ghildău a menționat faptul că va fi posibilă formarea unei alianțe cu alte partide de dreapta, în urma unor principii morale: „Am denumit-o Alianța Național Țărănistă, fiindcă dorim ca toți cei care împărtășesc ideile național țărăniste, să se regăsească alături de noi. Am ales ca și un simbol electoral, cuvântul țărăniștii, deoarece indiferent câți ani au trecut, pe noi tot ca țărăniști ne cunosc. Torța care se află pe afișul partidului nostru, reprezintă ducerea în continuare a moștenirii sănătoase. Suntem înființați de patru luni cu indulgență, deci luăm în calcul formarea unei eventuale alianțe, însă doar cu un partid de dreapta”.
La ora actuală, noul partid are 15 organizații județene. ANȚ va participa la alegerile locale din acest an, fiind situat la dreapta spectrului politici, fondat în 11 noiembrie 2019, exact în ziua în care s-a stins Corneliu Coposu. Activitatea lor se întemeiază pe patru principii: morală creștină, patriotism luminat, dreptate socială și democrație adevărată, principii enunțate de către Corneliu Coposu.