Cătălin Itu (21 de ani) va fi împrumutat de CFR Cluj la Dinamo până la finalul sezonului. Fotbalistul s-a declarat surprins de această mutare, însă a punctat faptul că are ambiţii mari la noul club.
De trei ori campion al României cu CFR Cluj, Itu a fost folosit foarte des de Dan Petrescu în mandatele trecute pentru că era eligibil pentru regula Under 21, dar, cum în acest sezon acest lucru nu se va mai întâmpla, fostul fundaş dreapta al Generaţiei de Aur a decis că ar fi mai bine pentru mijlocaş să meargă la Dinamo, o echipă care-i poate oferi mult mai multe meciuri şi minute.
”Am fost puţin surprins la început, am înţeles situaţia şi m-am bucurat de acest lucru. Ştiu că şi cei de la CFR Cluj şi-au dorit ca eu să vin la Dinamo, să progresez cât mai mult şi să ajut atât CFR-ul, cât şi Dinamo, să meargă cât mai bine în Liga 1.
Nu este greu. Ca fotbalist îţi doreşti întotdeauna să faci performanţă. Am venit la Dinamo cu scopul de a ajunge în play-off, acesta este obiectivul meu.
Suntem conştienţi că există o oarecare presiune pe noi, ne dorim să ajutăm echipa, să facem suporterii acestei echipe să fie mulţumiţi de rezultatele pe care le vom aduce. Tot ceea ce-mi doresc, alături de colegii mei, e să ajungem acolo unde ne propunem”, a declarat Itu, cu ocazia prezentării sale.