Mai mulți angajați ai companiei Fan Courier, una dintre cele mai mari firme de curierat din România, au fost confirmați cu COVID-19. Cele 24 de persoane infectate lucrau la un depozit din județul Ilfov ca manipulanți marfă. În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică, iar toți contacții lor au intrat în carantină la domiciliu pentru 14 zile.
În acest context, secretarul de stat Raed Arafat a vorbit despre riscul transmiterii noului coronavirus prin scrisori sau colete. „Rămâne riscul minimal în aceste situații, nu putem vorbi de un risc major sau unul care să creeze îngrijorări. Riscul prin colete să se transmită ceva este minimal și foarte multe țări au continuat activitățile de curierat și de poștă. Mai mare riscul este dacă te întâlnești cu cineva, dacă există un schimb de aerosoli, care este de fapt modalitatea de transmitere a virusului, dar nu prin colet”, a explicat Arafat pentru Digi24.
Secretarul de stat le-a recomandat celor care primesc colete să se spele bine pe mâini, în loc să dezinfecteze pachetele. „Este bine după ce ai manipulat coletul și ai deschis ambalajul să te speli bine pe mâini, adică se de dezinfectezi ca persoană, iar ambalajul să fie aruncat. Cred că va fi foarte greu să dezinfecteze coletele și plicurile, dar după ce le-ai manipulat este foarte bine să te speli pe mâini”, a adăugat el.
De asemenea, Arafat a declarat că mănușile nu înlocuiesc dezinfectarea mâinilor. „Mănușile nu înlocuiesc spălatul pe mâini. Problema este că virusul poate să rămână pe mănușă, important este să speli și să dezinfectezi mâinile”, a mai spus secretarul de stat.