Inspectoratul Teritorial de Muncă a efectuat, în perioada 8-15 iunie, mai multe controale la 42 de angajatori din județul Cluj. Controalele au făcut parte dintr-o campanie organizată la nivel național, pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor.
În cinci cazuri, ITM a aplicat amenzi totale de 90.000 de lei pentru muncă la negru.
„Patru angajatori au fost amendați pentru faptul că la fiecare a fost găsită câte o persoană , ce desfășura activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă; iar un angajator primea la muncă un salariat, a cărui durată a timpului de muncă era depășită de cea stabilită în cadrul contractului de muncă cu timp parțial”, a transmis ITM Cluj.
De asemenea, 11 angajatori au fost sancționați contravențional cu 11 amenzi, în valoare totală de 40.800 lei, pentru încălcări ale legislației muncii, altele decât munca nedeclarată: neeliberarea documentelor solicitate de către angajați sau neorganizarea evidenței orelor lucrate, cu evidențierea zilnică a orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru pentru fiecare salariat în parte.