Numărul copiilor români adoptați în anii 90 de americani nu se știe cu exactitate. Sunt mulți, extrem de mulți. Antoni Scarano e unul dintre ei. La naștere a primit numele Vasile, dar adoptat la doar două săptămâni de o familie din America, a devenit Antoni.
S-a născut în Mediaș și după o viață în America, acum se întoarce acasă pentru a-și ajuta cei 27 de nepoți. Și-a găsit familia naturală în urmă cu câțiva ani și dragostea este cea care l-a făcut să ia această decizie: să vină în România și să dea mai departe din tot ce are.
În 1991, era încă în fașă când o familie din America l-a adoptat. Așa au fost cărțile făcute pentru Antoni și destinul i-a oferit mai mult decât altora. A știut mereu însă că originile sale erau undeva în județul Sibiu. Mama sa adoptivă i-a făcut un album foto cu rădăcinile sale, iar tatăl său se mândrea cu faptul că Antoni era din România.
Antoni Scarano: Povestea mea începe în 1991 când am fost dat spre adopție de către familia mea rroma .Am crescut în SUA și am avut doi părinți minunați, o copilărie foarte frumoasă , plină de oportunități, și experiente frumoase care m-au pregătit pentru pașii următori. Dar ce vreau să zic e că adopția mea și povestea adopției mele a fost dintotdeauna în experienta mea , eu am știu dintotdeauna că sunt adoptat din România, părinții mei au fost transparenți cu asta în SUA, incluzând un album foto pe care mama mea adoptivă mi l-a făcut. Și am avut acces la întreaga mea viață. Deci când am merg și mai adânc în psihologia adopției și cum te afectează asta individual , doar să am acele fotografii cu fețele familiare, să știu cum arată mama mea, să vad fotografii cum mă ținea în brate, asta a fost foarte important și m-a format ca adult mai târziu în viață.
Antoni a avut o viață excelentă în America. A avut parte de educație aleasă și a studiat conservatorul la Boston. A cântat pe marile scene ale Americii. La vioară cântă de la 3 ani și mânuiește la fel de bine și chitara. Muzica, este cea care i-a adus în viață și iubirea: prin Samantha, actuala lui soție, cea care l-a și împins de la spate să își caute familia din România.
Antoni: Am avut o viață frumoasă în State. Am fost binecuvântat cu o educație formidabilă , am mers la colegiu , am studiat muzica , acolo am întâlnit-o pe acestă drăguță individă, Sam, soția mea, amândoi am studiat opera și voce clasică. Și defapt după ce am absolvit și această poveste frumoasă a început, a fost momentul când am început sa ieșim și i-am arătat acel album de fotografii. Și după ce a văzut ultima pagină mi a zis: Te gândit vreodată…
Sam: …te-ai gândit vreodată la mama ta ? Pariez că ea se gândește la tine zilnic!
Antoni: Exact așa!
Sam: Nu știu dacă s-a gândit vreodată dar mereu era foarte mândru de acest album foto, îl arăta tuturor prietenilor lui, venea în fața lor și zicea uite albumul meu!
Antoni: Ăsta sunt eu!
Și asta a și făcut. A reușit să își găsească familia prin intermediul Facebook. The never forgotten Romanian children este deja o pagină celebră de facebook prin care, adolescenți sau adulți romani, adoptați, își caută rădăcinile. Surprinzător, pentru Antoni familia sa se afla doar la un click distanță.
Adriana Stoica, reprezentant The never forgotten Romanian children: Până să ajungă Antoni la noi el deja văzuse câteva cazuri rezolvate și s-a gândit că e timpul să încerce și el să își găsească familia din România. Ne-a scris în 2016 povestea lui și că se afla în căutarea mamei, avea câteva date, cred că numele mamei lui și adresa unde locuit în 1985 dar nu mai era sigur ca ar mai fi valabila.
Nu a fost postat pe pagina noastră pentru că fiind o localitate micuță unde oamenii se cunosc între ei am trimis pe cineva acolo să o caute pe mama lui, să vedem dacă într-adevăr mai locuiește la acea adresă. Și într-adevăr era acolo. A venit la persoana respectivă și a făcut apel, a fost extrem de emoționată nu îi venea să creadă că în sfârșit a căutat-o și că s-au găsit.
Apoi a venit în România. Iar întâlnirea cu familia a fost ceva minunat pentru Antoni.
Antoni: A fost foarte important. Mai ales întâlnirea cu my bunica. Aveam poza asta cu ea în care mă ținea în brate când eram bebeluș și mă gândeam mereu că ea e foarte înaltă și e o femeie mare care umple casa. Și am întâlnit-o pentru prima dată și era atât de mică, și era foarte adorabilă . Un suflet minunat . Și mi-a zis imediat după ce am întâlnit-o: “Acum pot să mor liniștită că te-am văzut ” . Și după un an s-a stins din viață. O combinație de pandemie în 2020, dar în 2019 am putut să ne întâlnim cu ea. A fost fără cuvinte, nu pot să pun asta în cuvinte.
Antoni: Și egal, a fost la fel de important pentru mine să îmi întâlnesc mama. Și să ne creăm conexiunea pe care o avem acum, relația pe care o am acum, e de neprețuit. Am putut să învăț partea ei de poveste , în povestea mea de adopție. Pentru că sunt 3 părți într- o adopție cred , asta e părerea mea: e persoana care e adoptată, familia care adoptă și familia care dă copilul, renunță la copil. Și pentru un adoptat cred că e important , cel puțin pentru mine, e foarte important să aflu și cealaltă parte și să aflu ce gânduri a avut ea și perspectiva ei , cum s-a simțit ea în legătură cu adopția mea . Și după mulți ani de muncă personală și terapie dacă dorești, am ajuns să îmi inteleg adopția într un fel diferit față de cum o văzusem mare parte din viață. Nu e un lucru rău, nu e un lucru bun, ok asta e realitatea pentru că oamenii sunt implicați, umanitatea e implicată.
A fost in Romania de 5 ori și oriunde în lumea asta pășește strigă cu bucurie că e roman, chiar si pe paginile de socializare unde are peste 10 mii de urmăritori acum. Șansa uriașă pe care a avut-o Antoni de a ajunge om mare, au fost părinții adoptivi care se lăudau mereu cu el. I-au deschis așadar un drum în care să poata să aleagă ce e bine pentru el, familia dar și sufletul lui. A luat o decizie care fără doar si poate îi va schimba și lui viața dar și nepoților săi.
Antoni: Pentru noi sunt două părți: partea cu familia care a fost scrisă, cum începem să ne cunoaștem, și petrecem timp împreună și tot creștem, uite o să îmi petrec ziua de naștere în România în mai ceea ce este nemaipomenit, pentru că și frații mei își sărbătoresc ziua atunci în aceeași luna și o sa facem o chestie împreună pentru prima dată.
Spun toate astea pentru că știi, partea cealaltă a ecuației este acest imens privilegiu pe care l-am avut ca toți americanii care vin în România. Și vreau să fiu foarte clar când spun asta pentru că atunci când mă uit în ochii nepoților mei și când îi vîd pe acești copii care trăiesc în comunitatea mea și care nu au șansa să plece să trăiască în State, aș fi neglijent dacă nu aș încerca să îi ajut și să împart cumva din toate abilitățile sj educația pe care eu am primit-o, pe care sincer nu am cerut-o dar asa au fost cărțile jocului.
Și de asta, pentru aceste multe lucruri vreau să mă întorc în România, pentru aceste motive. Și vreau să ajut oamenii rromi, oamenii mei, să încep cu orașul meu și satul meu, și împreună cu Sam care înțelege asta, ceea ce am făcut aici în State, având privilegiul să lucrăm într-un mediu cu ONG-urile non profit, deci înțelegem foarte bine impactul pe care educația îl poate avea asupra vieții oamenilor.
Peste mai puțin de 3 luni Antoni și Sam fac pasul cel mare, acela de a se muta în România. Împreună încep o nouă aventură în viața lor.
Antoni: Toată familia mea e acolo, am avut privilegiu să îi întâlnesc pe toți, și pe toți frații mei. Și sper să petrec mai mult timp cu unii cu care nu am apucat. Odată ce ne mutam acolo sper să fac asta.
Familia din America l-a susținut mereu și l-a încurajat în tot ceea ce a făcut. Așa se întâmplă și acum cu mutarea în țara natală. Din păcate tatăl american al lui Antoni s-a stins din viață acum 10 ani, nu înainte de a o cunoaște pe Sam. Astfel că Antoni e sigur că de acolo de sus, e fericit pentru ceea ce urmează să facă.
Antoni: Tatăl meu american din nefericire a murit acum 10 ani dar a cunoscut-o pe Sam. Și asta a fost foarte important. Și trebuie să spun că tatăl meu era foarte mândru, tata era cel care spunea “Acesta este fiul meu, este adoptat din România” era mereu foarte mândru. Și vreau să cred că dacă ar fi fost în viată sigur ar fi fost foarte fericit pentru noi și că ne-ar fi zis că ar veni în vizită.
Pentru mama mea e mai complexă treaba, pentru că ea a fost acolo, ea a fost cea care a venit în România în 1991 și m-a adoptat. A petrecut o lună în România și a făcut toată treaba cu actele , și nu știa ce se întâmplă apoi neapărat, nu era un proces clar în cazul meu. Dar acum și prin faptul că ea mi-a făcut acel album foto și că a fost mereu transparentă cu adopția, e foarte susținătoare, și abia așteaptă să ne vizite și ea , mai ales că ea a fost și mai implicată. Tatăl meu rămăsese în State când ea a venit să mă adopte.
Antoni și Sam iubesc România, iubesc să cânte melodii românești dar și să gătească românește.
Antoni: Trebuie să spun că tu iubești deserturile din România.
Sam: Da, papanași, am făcut gogoși acum două zile, au ieșit destul de bine.
Antoni: E atât de amuzant pentru că mereu am avut ...
Sam: Îi place oțetul…bea oțet...
Antoni: E o chestie care îmi place cumva fac anumite lucruri …care sunt în sângele de român. Lucruri pe care nu le poți separa de cine ești. Și cauți carnea afumată, și mămăligă, și cauți brânza ..și faci un platou pe un tăietor de lemn, și mănânci legume cu brânză si cu salam, știi ce zic? Sunt multe lucruri pe care le făceam aici în lumea mea a mâncării pe care adoram să le fac și apoi le-am văzut în România.
Am încercat multe din bucătărie: îmi plac micii, îmi plac sarmalele, ador sarmalele surorii mele, care e o zonă controversată pentru că toată lumea are sarmalele lui preferate. Trebuie să spun că mâncarea e …altceva.
Sam: E de acolo… acolo am avut parte de cea mai bună perioadă a mea cu sora lui! Minunat a fost!
Antoni: Și după cum știi am mâncat cei mai buni castraveți în România din viata mea deci..e un fapt !
Antoni și Sam vor să se stabilească în Sibiu undeva, pentru a fi aproape de familia lui, dar sunt deschiși către orice altă variantă pentru că le place să călătorească și să cunoască noi colțuri din România. Cât despre din ce vor trăi…
Antoni: Am co-înființat o companie de construcții cu cumnatul meu, iar Sam are...
Sam: Eu sunt certificată să predau engleza, pe lângă că sunt cântăreață de operă, deși nici asta nu e exclus să urmez în România, e foarte apreciată acolo, deci poate asta. Deci să-i învăț engleza și poate mergem pe partea cu construcțiile…avem destui piloni și o să fie bine.
Antoni: Suntem deschiși. Putem continua cu muzica putem …nu știu.. Să ne focusăm pe educație. Dar vom vedea ce se întâmplă. Abia așteptăm să fim acolo cu voi toți, mai ales cu familia mea. Te iubesc, te pup, ne vedem în curând ! Suntem foarte entuziasmați despre România!
Antoni se simte cel mai norocos: a trăit o frumoasă poveste în America, acum vine să mai scrie câteva capitole fantastice și în România. Povestea lui cu siguranță continuă și vom auzi curând despre cum își va pune amprenta asupra zonei sale.
este parte a
