Opera Națională Română Cluj-Napoca are bucuria de a prezenta PREMIERA operei TOSCA, un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Italian, Ambasada Italiei și Artexim pentru a celebra Anul Puccini în România. Cea mai nouă producție a Operei clujene va avea loc în două reprezentații de excepție sâmbătă, 20 aprilie, și duminică, 21 aprilie, ora 18:30, în două distribuții ce vor prezenta un spectacol ce promite o cufundare în adâncurile pasiunii și dramei umane, amplificată de tragismul desăvârșit al muzicii pucciniene.
În viziunea regizorală a invitatului Matteo Mazzoni și sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, captivanta poveste a libretului va prinde viață pe Scena Operei române clujene, iar scenografia rafinată și costumele realizate de către invitații Elisabetta Salvatori și Roberta Fratini, precum și designul de lumini creat de Lorenzo Caproli și designul video creat de Luca Attili, ne vor introduce în atmosfera dramatică a poveștii.
Una dintre capodoperele pucciniene, opera TOSCA, compusă în anul 1900, aduce în fața publicului o poveste de dragoste ancorată în realitatea Romei anului 1800, din timpul bătăliei de la Marengo dintre monarhiști și republicani. Pe acest fond de agitație generală se derulează povestea de iubire dintre celebra cântăreață Floria Tosca – o femeie credincioasă, însă extrem de geloasă – și pictorul Mario Cavaradossi – plin de afecțiune, demn, purtat de idealurile libertății, a cărui soartă va sta sub semnul intervențiilor baronului Scarpia – ministrul poliției pontificale, puternic atras de frumusețea Toscăi. Din păcate, ajutorul pe care Cavaradossi i-l acordă lui Cesare Angelotti – revoluționarul evadat din închisoarea castelului Sant’ Angelo – și iubirea profundă a Toscăi, capabilă de sacrificiul suprem pentru a-și proteja alesul inimii, îi vor oferi lui Scarpia resursele ,,ideale” în atingerea scopurilor sale reprobabile: acelea de a se bucura de favorurile Toscăi, fie și pentru o noapte, și de a pedepsi crunt trădarea pictorului Mario Cavaradossi. Premiera operei a avut loc la Teatro Costanzi (azi Teatro dell’Opera di Roma) în 14 ianuarie 1900. Opera Tosca s-a afirmat la nivel mondial, fiind preluată, alături de La bohème și Madama Butterfly, în repertoriul marilor case de operă și contribuind semnificativ la reafirmarea calităților remarcabile ale compozitorului.
Pentru realizarea acestui spectacol, Opera Națională Română Cluj-Napoca a reunit o echipă extraordinară, din care fac parte Dirijor: Vladimir Lungu, Regia artistică: Matteo Mazzoni (invitat), Scenografie: Elisabetta Salvatori (invitată), Costume: Roberta Fratini (invitată), Design video: Luca Attili (invitat), Lighting Design: Lorenzo Caproli (invitat).
Distribuția Premierei din 20 aprilie îi titrează în rolurile principale pe soliștii: Floria Tosca: Aurelia Florian (invitată), Mario Cavaradossi: Cristian Mogoșan (debut), Scarpia: Florin Estefan (debut), Cesare Angelotti: Corneliu Huțanu (debut), Sacristanul: Zoltan Molnar (debut), Spoletta: Eusebiu Huțan, Sciarrone: David Pogana (debut), Temnicerul: Horațiu Ruști (debut), Păstorul: Natalia Barz alături de Corul de copii Junior VIP – Dirijor: Anca Mona Mariaș, Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.
Distribuția Premierei din 21 aprilie îi titrează în rolurile principale pe soliștii: Floria Tosca: Lali Khabalova (debut, invitată), Mario Cavaradossi: Hector Lopez, Scarpia: Cătălin Țoropoc (invitat), Cesare Angelotti: Simonfi Sandor, Sacristanul: Petre Burcă, Spoletta: Florin Pop, Sciarrone: Sebastian Balaj, Temnicerul: Horațiu Ruști, Păstorul: Maria Popa-Bota (debut) alături de Corul de copii Junior VIP – Dirijor: Anca Mona Mariaș, Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.
Considerată o capodoperă a compozitorului Giacomo Puccini, opera TOSCA va fi prezentată pe scena Operei române clujene în PREMIERĂ sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 18:30, în Sala Mare a Operei, fiind urmată de o a doua reprezentație duminică, 21 aprilie, de la ora 18:30.
„Sărbătorirea centenarului Puccini în România include o serie de evenimente de mare relevanță culturală desfășurate pentru a comemora 100 de ani de la moartea compozitorului italian Giacomo Puccini, având astfel ocazia de a onora contribuția sa extraordinară în muzica de operă și de a sărbători impactul ei de durată asupra culturii muzicale globale.
În România, sărbătorirea centenarului Puccini are loc sub patronajul Ambasadei Italiei și este organizată de Institutul Cultural Italian, în colaborare cu Artexim. Acest eveniment se desfășoară prin diferite forme, inclusiv producții de operă, concerte, recitaluri, conferințe și masterclass-uri. Aceste activități se desfășoară în teatre, instituții culturale și universități de prestigiu din principalele centre culturale ale României.
Principalul obiectiv al sărbătoririi centenarului Puccini în România este promovarea cunoașterii și aprecierii operei lui Puccini în rândul publicului român, precum și consolidarea legăturilor culturale dintre Italia și România prin muzică și artă. Această aniversare oferă și ocazia de a explora interpretarea și influența operelor lui Puccini în cultura românească, evidențiind impactul acestora asupra scenei muzicale și teatrale a țării. Mai mult, sărbătorirea centenarului Puccini în România poate servi drept catalizator pentru a stimula noi inițiative culturale și noi colaborări între artiști, instituții și pasionați de muzică, contribuind astfel la îmbogățirea peisajului cultural românesc și la păstrarea vie a moștenirii lui Puccini pentru generațiile viitoare.”
Un alt eveniment de mare importanță pentru Opera Națională Română Cluj-Napoca este VERUM SOLITUS VOCAL COMPETITION – ediția II, ce se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 22-26 aprilie 2024. Aceastăcompetiție se va încheia cu GALA LAUREAȚILOR din 26 aprilie, ce va avea loc la ora 18:30, pe Scena Mare a Operei Naționale Române Cluj-Napoca – o seară deosebită în care cei 10 artiști lirici selectați pentru finală își vor încânta publicul cu performanțe remarcabile. În timpul acestei seri speciale, cei patru câștigători ai competiției vor fi dezvăluiți.
Sub egida VERUM SOLITUS se vor reuni numeroase personalități artistice și multiple entități culturale emblematice din România. Juriul va fi prezidat de tenorul galez DENNIS O’NEILL, fondatorul prestigioasei instituții The Wales International Academy of Voice. Alături îi vor fi managerii instituțiilor lirice din România și din Republica Moldova: Florin Estefan – bariton și Manager general, Opera Națională Română Cluj-Napoca; Daniel Magdal – tenor și Director artistic, Opera Națională București; Cristian Rudic – bariton și Manager general, Opera Națională Română Timișoara; Andrei Fermeșanu – tenor și Director general, Opera Naționale Română Iași, Kosztin Áron – Director general adjunct, Opera Maghiară de Stat Cluj-Napoca; Daniela Vlădescu – soprană și Manager general, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța; Teodor Niță – Director general, Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard Galați; Mihai Octavian Irimia – tenor și Director artistic, Opera Brașov; Felicia Filip – soprană și Manager general, Opera Comică pentru copii București; Nicolae Dohotaru – Manager general, Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșcu Chișinău, Radu Petrovici – Manager interimar al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian București.
Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării și una dintre cele mai emblematice din Europa, a luat ființă la 18 septembrie 1919, şi până în prezent, pe scena Operei clujene au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate școlile şi stilurile.