Aparat medical de ultimă generație pentru Spitalul de Copii din Cluj

by admin

Consiliul Județean Cluj a recepționat și a livrat Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca un nou echipament medical de înaltă tehnologie.

„Investițiile noastre în sănătate continuă! Noua aparatură va aduce beneficii pentru echipa medicală și pentru micuții pacienți, contribuind la identificarea rapidă a problemelor de sănătate a copiilor și tratarea acestora în condiții optime”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Unitatea sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean a primit un aparat de grafie digitală cu fixare pe tavan cu detector digital wireless. Valoarea acestuia este de 838.000 de lei, la care se adaugă T.V.A.

Echipamentul medical a fost cumpărat în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului pentru Copii din Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza