Asociația Art Mirror caută artiști și ilustratori interesați să participe la realizarea instalației “Inner reflections, outer worlds”, ce va fi expusă în cadrul Pavilionului României din cadrul celei de a 5-a ediții a Bienalei de Design de la Londra (5-29 iunie, Somerset House).
Implicarea lor va presupune crearea unei lucrări pornind de la povestea unei personalități relevante din societatea contemporană românească, activă cu precădere în domeniile culturii, sportului, activismului social și filantropiei.
„Lucrările realizate de artiștii care se înscriu vor fi integrate în instalația noastră și vor fi prezentate publicului londonez în format digital. În plus, vor fi accesibile prin scanarea unui cod QR. Echipa noastră va transforma 10 dintre lucrările selectate în animații, folosind tehnologia AI cu scopul promovării muncii artistice. Privim tehnologia AI ca pe un instrument de promovare a talentului uman și suntem atenți la aspectele etice ale folosirii AI în domeniul artistic”, spune Cristina Cantemir, președintele Asociației Art Mirror.

Lucrările tuturor artiștilor selectați vor fi totodată expuse în format fizic după evenimentul de la Londra alături de instalația Art Mirror în marile orașe ale României.
Toate costurile privind transportul și expunerea fizică a lucrărilor din cadrul evenimentelor și tipărirea lucrărilor vor fi asigurate în totalitate de către Asociația Art Mirror.
„Participarea în cadrul proiectului nostru reprezintă o oportunitate pentru artiști și ilustratori să-și facă arta cunoscută atât în cadrul unui eveniment cultural internațional major, cât și o șansă de a o aduce în fața unui public larg la nivel național. Sperăm să avem cât mai multe persoane interesate”, afirmă Cristina Cantemir.
Cum poți să te înscrii
Pot participa la apelul public artiști vizuali (pictură, sculptură, grafică etc.), ilustratori și graphic designeri cu vârsta de peste 19 ani care lucrează în medii tradiționale sau digitale.
Cei interesați pot trimite un CV și un portofoliu de maximum 10-12 pagini în format PDF, pe adresa de email office@urbanmirror.ro.
Data limită este 7 aprilie 2025.
Ce propune Art Mirror pentru Pavilionul României la Bienala de Design de la Londra
Asociația Art Mirror va expune o instalație artistică inovatoare, menită să creeze o punte între artă, tehnologie, design sustenabil și promovarea României prin personalități de marcă.
Instalația de artă cu care Art Mirror va reprezenta țara noastră la Bienala de Design va fi compusă din trei elemente principale:
- Un element fizic: o instalație specială realizată din CD-uri reciclate, dispuse în formă circulară, la care se adaugă o structură ce evocă aripile unei păsări suspendate, simbolizând zborul și libertatea de exprimare.
- Un element artistic interactiv: fiecare CD va avea un cod QR care, odată scanat, va dezvălui ilustrațiile unor personalități românești ce au schimbat modul în care țara noastră este percepută la nivel internațional. Peste 100 de ilustratori și artiști vor contribui la această inițiativă, prin apelul public deschis până în 7 aprilie.
- Un element social: instalația va integra alfabetul Scripor, primul cod tactil al culorilor din lume, pentru a asigura accesibilitate persoanelor cu deficiențe de vedere. Astfel, vizitatorii vor putea explora lucrările prin atingere și tehnologie digitală.

Pentru realizarea proiectului, echipa de artiști a colectat deja peste 150 kilograme de CD-uri, 10.000 de bucăți de plastic din electrozi de EKG, 200 kilograme de hârtie și 500 kilograme de dopuri de plută.
Echipa care a conceput și va reprezenta România la London Design Biennale 2025 este formată din: Cristina Cantemir, Cristina Pop, Ioana Raluca Zamfir, Tudor Scripor și Tudor Costin.
Participarea României este susținută de Ministerul Culturii, prin patronajul acordat Asociației Art Mirror. După revenirea în țară, instalația va fi prezentată în mai multe orașe, în cadrul unei caravane culturale programate pentru luna septembrie.
Despre London Design Biennale
London Design Biennale este cel mai important eveniment internațional dedicat inovației, creativității și cercetării în design. Organizat la fiecare doi ani, reunește reprezentanți din peste 40 de țări.
În 2023, Asociația Art Mirror a fost prima organizație românească selectată de bienală, participând cu instalația “Vatra Verde”, bazată pe elemente tradiționale, materiale reciclate și energie verde. Proiectul a atras peste 200.000 de vizitatori la Somerset House.
Despre Asociația Art Mirror
Asociația Culturală Artistică Art Mirror este o organizație neguvernamentală activă din 2016, care promovează soluții sustenabile pentru educarea comunității în domeniul reciclării, refolosirii materialelor și ecologiei. Asociația organizează expoziții, ateliere și proiecte comunitare menite să îmbine arta cu responsabilitatea socială.