Aproape 150.000 de noi doze de vaccin AstraZeneca ajung joi în România. Vezi câte vor veni la Cluj

by admin

O nouă tranșă de vaccinuri împotriva COVID-19 ajunge joi în România. Este vorba despre 148.800 de doze produse de AstraZeneca. Acestea vor sosi în țară pe cale terestră și în următoarele zile vor fi distribuite celor 6 centre regionale, plus celui din Capitală:

  • Centrul Național de Stocare București: 44.900 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Brașov: 17.300 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 20.400 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanța: 15.800 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 13.400 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 22.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 15.000 doze.

Conform CNCAV, în centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșa anterioară, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Aceasta este ultima tranșă pe luna februarie, urmând ca în martie să sosească alte cinci. Alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă.

Vaccinul de la AstraZeneca se administrează în România persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza