Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de joi, 23 decembrie a.c., pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, dar pe mai multe sectoare de drum circulaţia se desfășoară în condiţii specifice sezonului rece.
De asemenea, din cauza căderilor de zăpadă înregistrate mai ales în zona de munte, precum și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate în cursul nopții, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei, circulația rutieră fiind îngreunată.
În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de miercuri, 22 decembrie, s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 29 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin și Gilău. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 16 utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 9 drumuri judeţene, cu 3 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 105 tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Turda, în cursul zilei de miercuri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 13 drumuri judeţene, cu 10 utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 8 drumuri judeţene, cu 4 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 95 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Gherla, în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 19 drumuri judeţene, cu 8 utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 23 de drumuri judeţene, cu 6 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 147 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul ultimelor 24 de ore s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 13 drumuri judeţene, cu 11 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 137 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
În continuare, se acţionează cu utilaje şi materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.
Reamintim în acest context faptul că orice eventuală sesizare referitoare la acțiunile de deszăpezire pe drumurile județene poate fi făcută la numerele de telefon: 0725.350.028, 0264.593.806, fax: 0264.590.577, sau la adresa de e-mail: office.dadpp@cjcluj.ro.