Patru bărbați au fost arestați preventiv pentru furt calificat de magistrații Judecătoriei Dej. Ei sunt acuzați că, timp de trei luni, au furat produse din hârtie în valoare de peste 200.000 de lei din sediul unei firme din localitate.
„La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 06.00 polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, cu sprijinul jandarmilor au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară la locuințele a 5 bărbați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Cei în cauză, sunt bănuiți că în perioada 12 iunie a.c. – 8 august a.c., ar fi sustras din depozitul unei societății comerciale, din municipiul Dej, mai mulți paleți cu produse de hârtie în valoare de peste 220.000 de lei.
Cu ocazia perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Patru dintre cei din suspecți au fost reținuți de polițiști, iar față de ei magistrații Judecătoriei Dej au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.