Între 22 ianuarie – 2 februarie, publicul clujean este așteptat să viziteze la Muzeul de Artă ezpoziția „Trialog”, semnată de Feleki Károly .
Vernisajul va avea loc miercuri, 22 ianuarie, de la ora 18. Expoziția personală a artistului reunește lucrări din diferite perioade de creație ale artistului.
Vor lua cuvântul la eveniment Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Ioan Horvath Bugnariu și István Feleki, curatorul expoziției.
Feleki Károly, născut la Cluj-Napoca în 1955, este absolvent al Secţiei Design din cadrul Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj, promoţia 1978. În 2006, a obținut doctoratul la aceeaşi instituţie. Teza sa a fost „Imaginea fotografică, de la investigaţie la mărturisire”. De-a lungul timpului, artistul a expus înpeste 30 de expoziții personale atât în țară, cât și în străinătate.
Expoziția va rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 2 februarie. Sala va fi deschisă de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10-17.