Astăzi începe admiterea de toamnă la Universitatea „Babeș- Bolyai”. Absolvenții de liceu, dar și cei de facultate, sunt așteptați să se înscrie pe unul dintre locurile scoase la concurs în în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere în anul universitar 2020-2021.
„Pentru această sesiune, sunt disponibile 963 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, care pot opta și pentru locurile cu taxă puse la dispoziție de facultăți atât pentru învățământul la zi, cât și pentru cel la distanță, nivel licenţă. Absolvenții de liceu au la dispoziție 146 de specializări în limba română, 68 de specializări în limba maghiară, 9 specializări în limba germană, 15 specializări în limba engleză și 14 în alte limbi.
De asemenea, absolvenții de facultate care doresc să se înscrie la programele de master ale UBB pot opta pentru unul dintre cele 1029 de locuri bugetate, dar și pentru locurile cu taxă existente la cele 147 de programe în limba română, 42 de programe în limba maghiară, 37 de specializări în limba engleză, 5 specializări în limba germană și 4 specializări în limba franceză”, au transmis reprezentanții UBB.
Înscrierile se vor desfășura online, prin intermediul platformei de admitere https://admitere2021.ubbcluj.ro/.
Perioada celei de-a doua sesiuni de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 6 și 15 septembrie 2021. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale UBB.
Probele de concurs, tematica şi bibliografia se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi, iar informațiile complete pot fi găsite accesând linkul https://admitere.ubbcluj.ro/ro/ .
UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 11 localități și 9 județe). De asemenea, UBB are cel mai complex profil academic din România, având trei linii oficiale de studiu – română/maghiară/germană -, alături de numeroase programe în engleză și franceză, cu un profil academic comprehensiv – de la arte și științe umaniste, la științe sociale, ale vieții și ale naturii, până la matematică, informatică, inginerie/tehnologie – și cu cea mai complexă ofertă teologică de pe continent.
„În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, astfel că tinerii din țară pot primi o educație de calitate la costuri larg accesibile, pe o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.), fără să fie nevoiți să plece la studii în străinătate”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.