Atmosferă de basm la Jazz in the Park 12. IBRAHIM MAALOUF, cap de afiș în 2025

by Bianca Baraboi

Cea de-a 12-a ediție a festivalului Jazz in the Park, desfășurată între 30 august și 1 septembrie în Parcul
Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, a fost o adevărată revelație muzicală. Cu un mix captivant de
sunete și stiluri, această ediție a fost una memorabilă și a adus în fața publicului o diversitate de artiști de
renume mondial.

Cei trei headlineri de excepție — Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox, Cymande și Avishai Cohen Trio — au transformat fiecare seară într-o experiență unică, plină de energie și emoție.
Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox a electrizat publicul cu reinterpretările lor unice ale hiturilor moderne
în stilul anilor ‘50. Cymande, legendara trupă britanică, a luminat seara cu mesajele lor de pace și armonie. Cu influențe funk și soul care au definit muzica anilor ’70, muzica lor a fost trăită la unison de toți fanii prezenți la concert. Avishai Cohen Trio, a oferit finalul perfect de festival, printr-un show muzical profund.


Pe lângă headlineri, festivalul a găzduit și o pleiadă de artiști excepționali, inclusiv Manu Katché, Orchestra Baobab din Senegal, Tigran Hamasyan Trio, și Isfar Sarabski Quartet din Azerbaijan, care au creat amintiri speciale publicului auditor. Atmosfera a fost completată de Jazzanova Live, Kinga Glyk, Norzeatic și Quinta Spartă, Jazzbois, Oreglo, Trigon, KRiSPER, Amphitrio, NAUSYQA și Wasted Generation, și de seturile vibrante susținute de DJ-i renumiți precum DJ Hefe, Andi Moisescu, și Moss Farai, oferind fiecărei seri o energie unică.


Jazz in the Park 2024 a fost, fără îndoială, cea mai bună ediție de până acum, un adevărat festin muzical
care a transformat pentru trei zile Parcul Etnografic din Cluj într-o lume a sunetelor și a experiențelor. Pe
lângă concerte, gospodăriile din parc au fost animate de o varietate de activități interactive, precum
ateliere de percuție, lecții de muzică pentru toate vârstele, experiențe culinare și degustări de vin.


„Întâlnirile pe prispă” au revenit cu o nouă ediție, aducând într-una dintre ogrăzile parcului discuții tihnite și inspiraționale cu artiști de renume și specialiști din domeniul muzicii și al evenimentelor. Fanii au putut să asculte povestea celor de la Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox, Cymande și Tigran Hamasyan. Festivalul a fost completat de târguri de viniluri, ridicări cu balonul cu aer cald și multe alte activități care au transformat Parcul Etnografic într-un loc vibrant și plin de energie ce au lăsat publicul îmbogățit cultural și spiritual.


Alin Vaida, fondator Jazz in the Park: ”Suntem foarte mulțumiți de cum ieșit ediția aceasta. S-a simțit că festivalul este mult mai matur și mai bine pus la punct. Simt că am reușit să ne ridicăm la un nivel superior față de ce făceam până acum. Sigur, s-a păstrat energia pozitivă și starea de relaxare, dar totul a fost mult mai bine pus la punct. Am reușit să facem o conexiune și mai profundă cu publicul nostru. Mai avem lucruri de îmbunătățit pe viitor, însă partea bună este că știm exact ce avem de făcut. Abia aștept ediția de anul viitor. Promitem ceva special. Sper că am dovedit deja asta prin anunțarea lui Ibrahim Maalouf. Ne vedem anul viitor!”


IBRAHIM MAALOUF la Jazz in the Park 2025 (6-8 iunie 2025)

La Jazz in the Park 2024, participanții au avut ocazia să își asigure abonamentele pentru cea de-a 13-a ediție a festivalului la cel mai bun preț. Această ediție a fost ultima organizată toamna, pentru că de anul viitor festivalul se mută în calendarul de evenimente și va fi organizat la începutul verii. Cea de-a 13-a ediție Jazz in the Park Festival va avea loc în 6-8 iunie 2025, în parcul Etnografic ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca și promite să fie și mai spectaculoasă.
Primul headliner a fost deja confirmat: celebrul trompetist Ibrahim Maalouf! Cu 18 albume la activ, Ibrahim Maalouf, a parcurs un drum impresionant de la câștigător al celor mai mari competiții internaționale de trompetă clasică la cel mai popular jazzman al scenei muzicale franceze, fiind primul artist de jazz din istorie care a umplut Accor Arena din Paris. Descoperit de legenda vie Quincy Jones și descris drept un „virtuoz” de către New York Times, Ibrahim a colaborat cu artiști de renume precum Wynton Marsalis, Angelique Kidjo, Melody Gardot și Marcus Miller, și a fost prezentat în 2021 pe Late Show-ul lui Stephen Colbert ca o adevărată legendă a jazzului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza