Fostul deputat, Aurelia Cristea, a fost desemnată candidatul partidului PSD pentru Primăria Cluj-Napoca în cadrul unei ședințe a conducerii PSD Cluj. Totodată, secretarul executiv al filialei județene, Alexandru Cordoș, a fost numit candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.
”Da, am acceptat propunerea PSD să candidez pentru Primăria Cluj și să fac echipă cu profesorul Vasile Dîncu și cu Alexandru Cordoș.”, a transmis Aurelia Cristea în cadrul unei conferințe de presă.
Aurelia Cristea și-a început cariera politică prin înscrierea în Partidul Social Democrat în 1999, unde a ocupat funcții în cadrul organizației de tineret. După o retragere temporară din partid în perioada în care a activat la CSA (Comisia de Supraveghere a Asigurărilor), din 2010 a revenit în PSD Cluj, ocupând funcția de vicepreședinte al organizației județene, iar la alegerile locale din 2012 a câștigat poziția de consilier județean la Cluj.
În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, aceasta a câștigat un loc în Camera Deputaților, reprezentând colegiul electoral nr.3 Cluj, din partea Uniunii Social-Liberale (USL).Ulterior a activat ca deputat în Comisia pentru buget, finanțe și bănci.
Totodată, din 5 martie 2014 până în 12 decembrie 2014, aceasta a ocupat funcția de Ministru Delegat pentru Dialog Social.