Autoritățile se așteaptă la o nouă creștere a numărului de cazuri de COVID-19 după sărbători. Cel mai probabil starea de alertă va fi prelungită

by admin

Autoritățile române se așteaptă la o nouă creștere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2, după sărbătorile de iarnă. În aceste condiții starea de alertă va fi cel mai probabil prelungită cu încă 30 de zile, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

„Clar că după sărbători este posibil să avem din nou creștere, depinde această creștere cât este de mare și de abruptă este, am mai spus și în alte momente, nu e totuna să crească încet sau să crească controlabil, să se oprească la un platou mai mic sau să crească vertiginos și să ajungem la un impact major pe sistemul sanitar, așa cum am avut acum 2-3 săptămâni, mai ales la ATI.

Este probabil să vedem o creștere după perioada sărbătorilor, mai ales pe partea celor care nu au respectat măsurile, mulți au respectat, au petrecut în familie, dar e clar că o parte nu au respectat, dovadă sunt miile de amenzi din primele zile ale anului”, a explicat Arafat pentru Digi24.

Șeful DSU a subliniat faptul că începutul campaniei de vaccinare nu înseamnă că problemele cauzate de pandemie vor dispărea și că măsurile de protecție pot fi relaxate.

„Începerea vaccinării nu este egal cu finalizarea problemei și începerea unei relaxări, înseamnă începutul unui drum care va dura câteva luni și o să vedem efectul scontat și până vom vedea că un număr semnificativ din populație s-a vaccinat, avem două fronturi care merg în paralel, frontul de luptă cu virusul și frontul de vaccinare, care o să ducă la revenirea la normalitate, vaccinul este o lumină de la capătul tunelului, dar mai avem mult până la lumina asta”, a declarat Raed Arafat.

Secretarul de stat a mai spus că este convins că starea de alertă va continua și că urmează să se discute despre acesta săptămâna viitoare. „Nu decid eu, se propune la nivel înalt, dar nu cred că am trecut de momentul în care să renunțăm la starea de alertă, încă nu am ieșit la liman, încă e posibil să vedem creșteri din nou. Este posibil să se prelungească, se va discuta în următoarea săptămână”, a mai declarat șeful DSU. 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza