Autoritățile sunt pregătite pentru a menține siguranța festivalierilor la Electric Castle

by Christian Suciu

Astăzi va începe unul dintre cele mai așteptate festivaluri, Electric Castle, organizat pe domeniul Castelului Bánffy din comuna Bonțida, județul Cluj.Pentru a se asigura că toți participanții la festival vor avea parte doar de amintiri plăcute, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, ca instituție responsabilă cu măsurile de ordine și siguranță la acest eveniment, sprijinită de celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, va fi prezentă atât în zona de desfășurare, cât și pe traseele de deplasare ale participanților.

Este important de menționat și sprijinul colegilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș, care vor fi prezenți special pentru acest eveniment, pentru a ne asigura că toți participanții au parte de zile fără incidente. Astfel, în perioada 17-21 iulie, efective de jandarmi vor acționa zilnic în cadrul patrulelor pedestre și echipajelor auto, fiind pregătiți să intervină în situația apariției unor încălcări ale normelor legale. O atenție deosebită va fi acordată zonelor apropiate locului de desfășurare a evenimentului, inclusiv zonelor de acces în festival, pentru a preveni aglomerările de persoane și săvârșirea faptelor antisociale.

De asemenea, vor fi constituite echipe mobile de intervenție și echipaje cu câini de serviciu, 24 de ore din 24, pregătite să intervină în orice situație.În toată această perioadă, vă propunem un parteneriat pentru siguranță și vă invităm să vă adresați cu încredere colegilor noștri de fiecare dată când ceva vi se pare suspect sau sunteți martorii producerii unor fapte de natură antisocială. Puteți apela cu încredere la sprijinul forțelor de ordine, care sunt pregătite să intervină în cel mai scurt timp pentru a acorda ajutor cetățenilor. Pentru a vă bucura în siguranță de programul artistic, vă recomandăm să evitați implicarea în activități sau acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentului, să nu veniți însoțiți de bagaje voluminoase, să respectați recomandările forțelor de ordine, iar în cazul producerii unor situații de urgență, să țineți cont de indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine. Dorim să subliniem importanța conștientizării fiecărui participant cu privire la propriile acțiuni. Îndemnăm pe toți cei prezenți să respecte legile și regulamentele în vigoare și să se comporte responsabil.”, au decalarat reprezentanții Jandarmeriei Cluj.

Totodată, peste 350 de reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj vor asigura necesitățile pentru buna desfășurare a festivalului.

” Peste 250 de pompieri, 78 medici SMURD și peste 30 de paramedici voluntari vor asigura necesitățile operative în perimetrul alocat festivalului. La Bonțida vor fi dislocate în fiecare zi 3 autospeciale de stins incendii, 4 ambulanțe SMURD, precum și 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple. De asemenea, pentru optimizarea misiunilor de răspuns, echipajele operative clujene vor fi suplimentate cu 18 pompieri de la inspectoratele pentru situații de urgență din județele Mureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj.Totodată, s-a luat măsura ca în incinta festivalului să fie amplasate trei puncte medicale avansate deservite de personalul ISU și SMURD, iar coordonarea acțiunilor va fi realizată, prin intermediul unui punct de comandă mobil. Nu în ultimul rând, inspectorii de prevenire au desfășurat în această perioadă verificări pe linia apărării împotriva incendiilor la operatorii economici aflați în proximitatea zonei de desfășurare a evenimentului, dar și la cei existenți în incintă. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru înlăturarea pe loc a potențialelor situații de pericol pentru cei prezenți. Această ediție anunță un număr mare de participanți și dorim, pe această cale, să le transmitem și câteva recomandări. Îi îndemnăm pe cetățenii care vor veni la Electric Castle să asculte îndeaproape sfaturile primite de la organizatori și autorități.Dacă sesizați că o persoană are nevoie de ajutor, vă rugăm să vă adresați cu încredere echipajelor noastre. Preventiv, echipe mixte de pompieri și paramedici SMURD vor patrula în perimetrul festivalului pentru a întâmpina și gestiona potențialele situații de urgență.” , au transmis reprezentanții ISU Cluj.

De asemnea, Inspectoratul de Poliţie Judedţean Cluj a organizat o serie de măsuri specifice pentru asigurarea unui climat sigur pe toată durata desfășurării evenimentului. Zilnic, sunt planificați în serviciu.

” Polițiștii Serviciului Rutier Cluj, alături de polițiști rutieri din cadrul Direcției Rutiere și ai altor inspectorate de poliție din țară vor desfășura constant activități pentru menținerea unui trafic rutier sigur. Vor fi intensificate acțiunile de control în trafic, astfel că recomandăm conducătorilor auto să fie responsabili si să nu consume băuturi alcoolice dacă aleg să se deplaseze cu autovehiculele.

Totodată, pe timpul desfăşurării festivalului, un echipaj al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., cu un elicopter tip EC-135, împreună cu polițiștii rutieri, va survola zona cu misiunea de a monitoriza traficul rutier şi de a transmite în timp real datele necesare în vederea coordonării dispozitivelor de poliție instituite pentru asigurarea fluenței traficului rutier. Precizăm că polițiștii din cadrul structurilor specializate în combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive vor acționa constant pe toată durata festivalului, fiind angrenate inclusiv echipaje chinotehnice, cu scopul descurajării oricăror activități incriminate de legislația în vigoare. Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj vor fi prezenți pe relațiile feroviare care converg înspre localitatea Bonțida, alături de călătorii care aleg să ajungă la festival cu trenul. Pentru a evita aglomerația sau posibilele ambuteiaje, vă recomandăm să utilizați mijloacele de transport în comun, inclusiv cursele speciale puse la dispoziție de organizatori.Încurajăm participanții să coopereze cu forțele de ordine prezente la festival, să respecte prevederile legale și regulamentul evenimentului, să raporteze orice activitate suspectă, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul în mod direct sau să apeleze Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontierǎ Aeroport Cluj sunt pregătiți sǎ asigure un control eficient fără cresterea timpilor de așteptare atât pe sensul de intrare cât și pe cel de ieșire din Spatiul Schengen prin cea mai frecventatǎ poartǎ aerianǎ a Transilvaniei, Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj.Vom participa și ca forță de sprijin la activitați în sistem integrat cu celelalte forțe MAI din perimetrul festivalului cu echipaje canine specializate în detectarea substanţelor psihoactive, contribuind la măsurile de prevenire pe această linie de activitate. Având experiența anilor trecuți, vǎ reamintim, că introducerea de substanțe psihoactive în Romania se pedepseste conform legilor în vigoare. Dorim ca, prin aceste mǎsuri, să contribuim la asigurarea unui climat de siguranță într-o atmosferă “electrizantă”.

Având în vedere numărul mare de tineri participanți la festival, specialiștii din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane vor fi prezenți pe toată durata evenimentului, în vederea diseminării informațiilor destinate prevenirii situațiilor periculoase din sfera traficului de persoane. În acest sens, structura noastră continuă campania națională „Distracție în siguranță!”, urmărind informarea și conștientizarea publicului cu privire la traficul de persoane și creșterea gradului de siguranță a persoanelor participante la evenimentele publice de anvergură organizate de-a lungul sezonului estival.” , au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza