Autoutilitară răsturnată la Izvorul Crișului. Șoferul a fost grav rănit

by admin

O autoutilitară s-a răsturnat noaptea trecută pe DN1E60, pe raza localității Izvorul Crișului. Șoferul a fost grav rănit și a fost transportat de urgență la spital.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această noapte la un accident rutier petrecut pe DN1E60, în apropiere de localitatea Izvorul Crișului.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit o autoutilitară avariată și un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, întins pe jos lângă aceasta, care prezenta multiple traumatisme și era într-o stare generală gravă. Pompierii i-au acordat primul ajutor calificat și l-au predat echipajului SAJ pentru a fi transportat de urgență la spital”, au transmis pompierii clujeni.

Echipajul SMURD a consultat alte patru persoane, dintre care un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta era conștient și cooperant.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza