Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” lansează în premieră muzeul virtual ”Emil Isac”

by Christian Suciu

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj inaugurează astăzi, 31 octombrie, lansarea ”Muzeului Virtual Emil Isac” ca urmare a unui proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Scopul proiectului este promovarea și valorificarea moștenirii culturale a scriitorului Emil Isac prin crearea unui punct unic de acces către toate tipurile de resurse din Fondul Isac, care să transforme experiența de vizitare a spațiului fizic al muzeului într-o experiență interactivă, într-un format inedit.

”Pentru realizarea și promovarea proiectului a fost creată o bază de date specifică colecțiilor de muzeu, o pagină web cu acces la resurse digitizate, o aplicație care rulează pe un terminal de tip infochioșc și care oferă informații detaliate despre cele mai importante obiecte din muzeu. De asemenea, se vor organiza ateliere de educație muzeală și prezentare a muzeului pentru public, în special pentru elevi, prin parteneriate cu școlile din județ.
Publicul este așteptat să descopere viața și opera poetului Emil Isac, un scriitor emblematic pentru Cluj, cu o contribuție de necontestat la viaţa culturală românească din centrul universitar transilvan.” au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene ”Octavian Goga” pe pagina oficială a instituției.

Evenimentul va avea loc joi, 31 octombrie 2024, ora 12:00, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj, Calea Dorobanților nr. 104.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza