Numărul persoanelor infectate la nivelul județului Cluj este într-o continuă creștere. În ultimele 24 de ore, aici au fost confirmate 570 de infectări, Clujul fiind depășit doar de București (1.023 cazuri). Rata medie de infectare a ajuns la 6,44 cazuri la mia de locuitori, printre cele mai mari din țară.
La nivel național, în urma testelor efectuate față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.498 cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19 din 37.343 de teste (14,7%), dintre care 10.634 teste rapide.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.409. Dintre acestea, 1.448 sunt internate la ATI.
Până astăzi, 23.973 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate 154 de decese (79 bărbați și 75 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.
148 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.800.572 de teste RT-PCR și 636.855 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.709 teste RT-PCR (14.218 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.491 la cerere) și 10.634 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 67.560 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.271 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.327 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 95 persoane.