Bilanț Covid-19: doar 4 cazuri noi raportate la Cluj în ultimele 24 de ore

by admin

În ultimele 24 de ore în județul Cluj au fost înregistrate 4 cazuri noi de COVID-19. Rata medie de infectare se menține la 0,05 cazuri la mia de locuitori. Situația epidemiologică la nivelul județului se prezintă astfel: în acest moment sunt internați 80 de pacienți, dintre care 3 se află pe secția de Terapie Intensivă. Totalul persoanelor vindecate și externate a ajuns la 2.709 din care 1.937 din județul Cluj. De asemenea, până în acest moment s-au realizat 570.369 de teste.

La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 62 de noi infectări cu coronavirus, mai puține față de ziua precedentă (79), în timp ce alte 22 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns în România 1.081.467 de cazuri de COVID-19, dintre care 1.046.610 de pacienți au fost declarați vindecați.

Din păcate, până astăzi, 34.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 3 decese (2 bărbați și 1 femeie), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Satu Mare, Timiș și Teleorman.

Dintre cele 3 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 ani și 1 deces la categoria de vârstă 70-79 ani.

Unul dintre pacienții decedați a prezentat comorbidități, iar doi nu au prezentat comorbidități.

Nu a fost raportat niciun deces anterior intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 283. Dintre acestea, 54 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.515.041 de teste RT-PCR și 1.630.177 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.642 de teste RT-PCR (5.742 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.900 la cerere) și 13.278 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 481 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 443 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 26.737 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza