Au mai rămas doar două săptămâni până la Crăciun, iar oamenii au început căutarea Pomului de Crăciun perfect şi a decoraţiunilor. Mulţi deja l-au împodobit şi au asaltat reţelele de socializare cu fotografii. Pentru acest sfârşit de an, Pomul de Crăciun va fi sursa de bucurie şi optimism în perioada sărbătorilor.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă la vânzare pentru sărbătorile de iarnă din acest an peste 40 de mii de Pomi de Crăciun, majoritatea recoltați din culturi specializate în pepinierele silvice. Pomii de Crăciun sunt vânduți la sediile ocoalelor silvice, iar persoanele fizice au prioritate la achiziționarea acestora.
Conform Direcţiei Silvice Cluj, pomii de Crăciun din specia molid argintiu şi brad care au fost puşi la dispoziţie agenţilor economici au fost crescuţi în pepinierele: Dezmir ( Ocolul Silvic Cluj ) şi Catcau şi Salatruc ( Ocolul Silvic Dej ).
Prețurile de vânzare pornesc de la 15 lei pentru brazii cu o înălțime de până în 1,3 metri și ajung la 35 lei, cu TVA inclus, pentru exemplarele cu înălțimea între 2 și 3 metri. Solicitările pentru exemplare de peste 3 metri înalțime sunt considerate comenzi speciale. Oamenii pot achiziţiona brazii direct de la pepiniere sau de la agenţii economici care au puncte de vânzare în parcările centrelor comerciale din Cluj sau în locurile special amenajate din jurul piețelor, dar trebuie să țineți cont că în acest caz la preț se aduagă costurile de transport și manipulare.
Un punct de unde locuitorii Clujul pot procura un Pom de Crăciun este şi orăşelul brazilor de lângă Cluj Arena.
“Noi am început anul acesta în data de 4 decembrie şi am început să vindem imediat. Noi importăm brazii din Danemarca. Problema pe care o întâmpinăm anul ăsta faţă de anii precedenţi, datorită condiţiilor sanitare, am adus un număr limitat anul acesta, 750 de bucăţi. Lumea a început să cumpere chiar din 6 decembrie. Acum mai avem 350 de bucăţi. Se cumpără mult mai repede ca în anii precedenţi, asta pot să vă confirm. Deci, oamenii, stând acasă, au timp mai mult să se gândească la sărbători. Noi avem şi livrarea inclusă în preţul de achiziţie. Lumea se uită ca brazii să aibă un aspect plăcut, dimensiunea potrivită şi să aibă miros de brad. Inevitabil toţi îşi doresc miros de brad în casă, de Crăciun. Preţurile variază de la 95 de lei la 120 pentru brazii de până în 2 metri jumate şi de la 250 lei-350 lei pentru cei de la 2,5m la 3m, care se dau cel mai repede de obicei. E al treilea an la rând când toată lumea îşi cumpără brazi mari, iar după se vând şi cei mici, fenomenul pe care nu l-am înţeles încă”, a spus Mircea Crăciun, de la Orășelul Brazilor.